Posibilă descoperire a templului lui Apollo pe o insulă bulgară din Marea Neagră jpeg

Posibilă descoperire a templului lui Apollo pe o insulă bulgară din Marea Neagră

📁 Antichitate
Autor: Cezara Anton
🗓️ 13 mai 2013

Excavările realizate de arheologi pe insula Sf Chiril, în apropierea orașului bulgar Sozopol, au adus la lumină, cel mai probabil, rămășite ale cetății antice Apollonia Pontica. Se consideră că, lucrările de până acum s-au desfășurat pe locul unui templu faimos în lumea antică, datorită statuii de 13 metri care se înălța la intrare. Aceasta îl reprezenta pe zeul solar Apollo, patron al cetății.

Statuia a fost utilizată ca prototip pentru construcția Colosului din Rhodos, iar în anul 72 î.Hr.-după distrugerea cetății de către romani-a fost transportată la Roma și așezată pe Capitoliu. Cu toate acestea, posibile rămășite ale statuii nu au fost găsite nici pe insula Sf Chiril și nici la Roma, cel mai probabil statuia a fost distrusă în perioada creștină timpurie a Imperiului Roman.

Echipă de arheologi este condusă de către Krastina Panayotova, membră a Academiei Bulgare de Științe și a Institutului Național de Arheologie și Muzee. Aceasta a declarat că “sursele epigrafice menționează că templul lui Apollo era situat pe o insulă, identificată de către majoritatea istoricilor cu Insula Sf. Chiril – cea mai apropiată de orașul antic”.Panayotova spune, însă, ca deocamdată nu există nicio dovadă arheologică a faptului că templul s-ar fi situat în acel loc.

Însă, excavările continuă în zona de nord a insulei, unde s-au descoperit în 2012 temple clasice grecești, o topitorie de cupru și o biserică creștină timpurie.