Peste 20 000 de obiecte de artă furate de nazişti, disponibile într o bază de date online jpeg

Peste 20.000 de obiecte de artă furate de nazişti, disponibile într-o bază de date online

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 18 octombrie 2010

Peste 20.000 de obiecte de artă furate de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt disponibile într-o bază de date online, astfel încât supravieţuitorii Holocaust-ului şi familiile acestora să le poată revendica, informează The Independent.

Noua bază de date a fost lansată luni şi conţine fotografii ale unor obiecte de artă furate de trupele speciale Einsatzstab Reichsleiter Rosenberg (ERR), una din multele agenţii ale lui Hitler implicate în confiscarea valorilor culturate ale ţărilor ocupate de nazişti.

Inventarul reprezintă iniţiativa Conferinţei Revendicărilor Materiale Evreieşti din New York, în colaborare cu Muzeul Holocaustului din Washington.

Printre obiectele recuperate se află colecţii de artă ale unor evrei francezi, precum şi ale unor istorici de artă din Paris şi o serie de colecţii ale unor evrei belgieni, din perioada 1940-1944.

Potrivit organizatorilor, baza de date reprezintă "o parte mică, dar importantă" din vasta proprietate confiscată de nazişti.

Repatrierea a unui număr de aproximativ 650.000 de obiecte confiscate în timpul lui Hitler încă este în discuţie la nivel internaţional, în special pentru că peste jumătate din acestea nu au fost revendicate.