O femeie din Georgia a sărbătorit cea de a 130 a aniversare jpeg

O femeie din Georgia a sărbătorit cea de-a 130-a aniversare

📁 Biografii
Autor: Redacția
🗓️ 9 iulie 2010

Antisa Khvichava, o femeie din Georgia, a sărbătorit, joi, cea de-a 130-a aniversare a sa, potrivit rudelor şi documentelor oficiale, informează Reuters.

"Mă simt puţin slăbită, dar nu vreau să stau în pat", a declarat Antisa Khvichava, cu ochii strălucind, în timp ce vorbea cu vizitatorii modestei sale case situate într-un sat din munţii Georgiei.

Vecinii şi oficialii locali s-au adunat la casa îngrijită în care aceasta locuieşte cu fiul său, Mihail, şi mai mulţi nepoţi.

"Îi doresc toate cele bune mamei. Mama va rămâne mama, chiar şi la 300 de ani", a spus Mihail.

Numeroase documente, inclusiv paşaportul său din epoca sovietică, decizia de pensionare şi note de arhivă arată că femeia este născută pe 8 iulie 1880.

O japoneză, Kama Chinen, care a fost desemnată cea mai în vârstă persoană din lume, a murit cu o săptămână înainte de cea de-a 115-a aniversare a sa, în luna mai, potrivit reprezentanţilor Guinness Book. După ea, Eugenie Blanchard, născută în Guadelupa, Caraibe, pe 16 februarie 1896, a devenit cea mai în vârstă persoană din lume, potrivit Grupului de cercetări gerontologice (Gerontology Research Group), care ţine un registru al celor mai bătrâni oameni din lume.

Soţul lui Khvichava a murit în 1949, iar un fiu al ei a decedat şi el, însă femeia are 10 nepoţi, 11 strănepoţi şi stră-strănepoţi al căror număr exact nu îl mai cunoaşte.

Khvichava, care a urmat doar şcoala primară, şi-a petrecut viaţa cultivând ceai, porumb, legume şi având grijă de vite. "Am muncit întotdeauna, mi-am cultivat pământul. Soţul meu a murit şi am încercat să-mi cresc copiii cât de bine am putut", a spus aceasta.

Apoi, la a cincea încercare, a stins lumânările de pe uriaşul tort alb de aniversare-trei lumânări în forma cifrelor "130".

Alte femei din diferite ţări ale lumii pretind că deţin recordul de longevitate, însă Guinness Book nu a autentificat datele lor de naştere. Cubaneza Juana Rodriguez susţine că şi-a sărbătorit, în februarie, cea de-a 125-a aniversare, iar israeliana Myriam Amash spune că are 122 de ani.

Franţuzoaica Jeanne Calment, decedată în 1997, la vârsta de 122 de ani, 5 luni şi 14 zile, este considerată persoana care a trăit cel mai mult, a cărei dată de naştere a putut fi stabilită cu certitudine.