O carte veche din 1623, cu piesele lui Shakespeare, vândută pentru aproape 10 milioane de dolari jpeg

O carte veche din 1623, cu piesele lui Shakespeare, vândută pentru aproape 10 milioane de dolari

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 15 octombrie 2020

Un volum rar din anul 1623, care a reunit pentru prima dată piesele de teatru scrise de dramaturgul William Shakespeare, a fost vândut miercuri cu preţul record de 9,97 milioane de dolari, au anunţat reprezentanţii filialei din New York a casei de licitaţii Christie's, relatează Agerpres. 

Volumul "First Folio" conţine 36 dintre piesele lui Shakespeare, iar copia vândută miercuri este una dintre cele şase cunoscute ale acestei colecţii şi care se află în posesia unor colecţionari privaţi. Volumul avea un preţ estimativ cuprins în intervalul 4 milioane - 6 milioane de dolari. Identitatea cumpărătorului nu este deocamdată cunoscută. 

Precedentul record de preţ pentru o copie a volumului "First Folio" era de aproape 6,2 milioane de dolari şi fusese stabilit în 2001, au precizat reprezentanţii casei Christie's.

Colecţia "Mr. William Shakespeare's Comedies, Histories & Tragedies" a fost alcătuită de prieteni ai dramaturgului englez la şase ani după moartea acestuia. Volumul include şi 18 piese de teatru care nu au fost niciodată publicate în timpul vieţii scriitorului şi care, altfel, dacă nu ar fi existat acea colecţie, ar fi putut fi pierdute pentru totdeauna. Printre acestea se află textele pieselor "Macbeth", "The Tempest" şi "As You Like It".

s jpg jpeg