O canoe, veche de 1100 de ani, găsită în Florida   VIDEO jpeg

O canoe, veche de 1100 de ani, găsită în Florida - VIDEO

📁 Istorie Modernă Universală
Autor: Redacția
🗓️ 4 martie 2011

O canoe, veche de 1100 de ani, a fost scoasă din noroi pe o insulă din Florida, la 10 ani după ce a fost descoperită de un arheolog amator. Barca precedă cu aproximativ 600 de ani descoperirea Americii decătre Cristofor Columb şi arheologii au muncit doi ani pentru a aduce la suprafaţă una dintre cele maimari atracţii ale rezervaţiei naturale "Weedon Island".

Ambarcaţiunea a fost gasită iniţial de un arheolog entuziast, Harry Koran, cu un deceniu în urmă, atunci când acesta scana ţărmul insulei în căutarea unor obiecte antice. "Am observat o bucată de lemn în pământ, care era atât de bine asamblată, încât semăna mai mult cu o ramură copac", a declarat Koran, care a fost prezent în timpul săpăturilor.

image

Pentru că e o descoperire arheologică importantă, recuperatorii canoei au avut grijă ca artefactul fragil să nu se rupă în timpul scoaterii sale din pământ. Echipade arheologi a folosit un fierăstrău manual pentru a tăia barca în bucăţi. După terminarea operaţiunii de dezasamblare, fragmentele bărcii au fost curăţate, spălate şi tratate cu soluţii chimice, menite să conserve lemnul vechi de 1.100 de ani. A urmat apoi reîntregirea vasului, o activitate migăloasă la care a participat întreaga echipă. Toate cheltuielile au fost supotate de un grup, numit "Prietenii Insulei Weedon", care a finanţat până acum proiectul cu circa 18.000 de euro. După ce arheologii vor pune la punct ultimele detalii, canoea va fi expusă în muzeul rezervaţiei, " Weedon Island Preserve Cultural and Natural History" .