Nazistul Alois Brunner, mâna dreaptă a lui Adolf Eichmann, a murit în Siria

Autor 6144 vizualizări


Unul dintre cei mai căutaţi criminali de război nazişti, Alois Brunner, şi-a găsit sfârşitul într-o pivniţă mizeră din Damasc. Brunner a fost mâna dreaptă a lui Adolf Eichmann şi este cunoscut drept inventatorul camionetelor de gazare.

După finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, soarta lui Brunner a rămas un mister. Până de curând el ocupa numărul unu într-o listă a naziştilor încă în viaţă, realizată de către organizaţia Simon Wiesdenthal din America. La începutul anului însă autorităţile siriene au confirmat că neamţul a stat ascuns în Damasc, şi că acesta a murit în mizerie, în 2001. Toată povestea a fost dată în vileag de către ziarul francez „XXI”.

Tânărul nazist Alois Brunner

Tânărul nazist Alois Brunner

Imediat după război, Brunner a plecat în Siria, unde regimul i-a acordat azil decenii la rând. Agenţii serviciilor secrete au confirmat că el a stat în subsolul unui bloc şi era nevoit mănânce resturile soldaţilor. Soldatul care îl păzea, Omar, spune că nazistul nu a regretat niciodată ce a făcut şi că de multe ori mărturisea că dacă ar fii pus în aceiaşi situaţie, ar acţiona la fel. Totul a fost un schimb:sirienii i-au acordat azil, iar Brunner le-a dezvăluit metodele de tortură ale Gestapoului. Mossadul i-a descoperit locul în care se ascundea şi în două rânduri a încercat să-l omoare cu ajutorul detonării a două bombe. Alois Brunner a scăpat, însă şi-a pierdut un ochi şi patru degete.

Brunner în timpul şederii în Siria

Brunner în timpul şederii în Siria

În 1987, Brunner a acordat un interviu telefonic ziarului Chicago Sun-Times unde mărturisea că nu regretă rolul pe care l-a jucat în Holocaust:„Toţi meritau să moară pentru că erau agenţii diavolului şi erau gunoi uman. Nu am niciun regret şi aş face-o din nou.” Brunner a fost condamnat la moarte de către tribunalul francez.

Înainte de căderea Zidului Berlinului, guvernul german negocia cu Siria extrădarea nazistului, în schimbul unei sume de bani şi arme. Însă după 1989, relaţiile dintre cele două state au devenit tensionate şi extrădarea nu a mai putut avea loc.

Sursa:Dailymail