Programul MNIR cu ocazia Zilelor Bucureştiului, 19 – 21 septembrie 2014 jpeg

Muzeul Naţional de Istorie a României celebrează Zilele Bucureştiului

📁 Istorie Urbană
Autor: Redacția
🗓️ 15 septembrie 2014

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) celebrează, şi în acest an, Zilele Bucureştiului, printr-o serie de activităţi educative şi de divertisment, ce vor avea loc la muzeu în perioada 19 – 21 septembrie a.c., program ce marchează împlinirea a 555 de ani de la prima atestare documentară a oraşului.

Vineri, 19 septembrie, vor fi organizate pentru copii, două tipuri de ateliere – unul de educaţie muzeală şi altul de creaţie.

Primul atelier – “Pe străzile de altădată ale Bucureştiului” – care va avea loc de la 10.00 la 11.00 şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, va prezenta istoricul unor clădiri de patrimoniu aflate în Centrul Istoric, adevărate monumente emblematice pentru Capitală, pe care participanţii le vor desena.

Atelierul de creaţie “Broderie din hârtie” se va desfăşura între orele 13.00 – 15.00, în cadrul expoziţiei „Haina îl face pe om. Şase secole de istorie vestimentară”, expoziţie ce rămâne deschisă spre vizitare până în data de 21 septembrie, inclusiv. Costumele prezentate în cadrul expoziției vor constitui o sursă de inspirație pentru micii “designeri”, care vor crea broderii din hârtie, cu care vor realiza colaje pe materialele de lucru puse la dispoziție. Creațiile finale vor putea fi păstrate de participanţi, atelierul adresându-se copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani.

Costul de participare la cele două ateliere este de 15 lei de participant, pentru fiecare atelier. Înscrierile se fac la adresa de e-mail pr.mnir@gmail.com.

Sâmbătă, 20 septembrie, muzeul va avea un program special de vizitare cuprins în intervalul orar 14.00 – 22.00. Vizitatorii vor fi întâmpinaţi de personaje istorice într-o paradă a  costumelor de epocă, în expoziţiile muzeului.

Spre seară, în spatele clădirii MNIR, pe Strada Poştei, vor avea loc două demonstraţii de reconstituire istorico-militară ce vor cuprinde prezentări de uniforme, armament, echipament şi bătălii din Primul Război Mondial, susţinute de Asociaţiile Tradiţia Militară şi Deutsches Freikorps, la orele 19.30, respectiv 21.00.

Duminică, 21 septembrie, începând cu ora 11.00, în cadrul întâlnirilor “Duminica la muzeu”, domnul dr. Cornel Ilie, coordonator al Secţiei Patrimoniu din cadrul muzeului vă va încânta cu povești despre Bucureşti.