Muzeul ASTRA și Palatul Comisiei Europene a Dunării din Galați, selectate pentru acordarea Mărcii Patrimoniului European jpeg

Muzeul ASTRA și Palatul Comisiei Europene a Dunării din Galați, selectate pentru acordarea Mărcii Patrimoniului European

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 9 martie 2021

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu și Palatul Comisiei Europene a Dunării din Galați vor reprezenta România în competiția internațională pentru obținerea Mărcii Patrimoniului European 2021, potrivit rezultatului preselecției naționale, a anunțat Institutul Național al Patrimoniului. Cele două muzee au fost selectate dintr-un set de patru propuneri de situri din România. 

„Astfel, din cele patru propuneri înscrise în competiție la sesiunea de preselecție 2020-2021, juriul a considerat că două îndeplinesc criteriile specifice Mărcii patrimoniului european și le-a recomandat pentru participare la etapa de selecție la nivel european, respectiv: Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galați, gestionat de Biblioteca Județeană „V. A. Urechia”, Galați, și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, gestionat de Complexul Național Muzeal ASTRA, Sibiu”, potrivit INP.

Propunerea cu cele două situri românești va fi evaluată ulterior de un alt juriu european, format din 13 experţi independenți, care va decide asupra selecţiei finale până la sfârșitul anului 2021.

Conform prevederilor UE, maximum două situri pot trece de preselecția națională și maximum un sit din fiecare stat membru va putea primi Marca în fiecare sesiune de selecție.

Marca Patrimoniului European este o inițiativă menită să aducă în atenția publicului și în special a tineretului european valorile fundamentale europene, elementele comune de istorie, cultură și patrimoniu cultural care contribuie la consolidarea sentimentului de apartenență la Uniune și a dialogului intercultural.

Acordarea Mărcii la nivel european se desfășoară o dată la doi ani, iar fiecare stat membru al Uniunii poate transmite Comisiei Europene în fiecare sesiune maximum două propuneri de situri, dintre care poate fi selectat maximum unul.

Primul și singurul sit din România inclus în această listă este Memorialul Sighet din Sighetu Marmației, Acesta a primit oficial Marca Patrimoniului European în luna martie 2018 pentru misiunea asumată de perpetuare a memoriei victimelor comunismului și regimurilor totalitare, precum și a celor care au încercat și continuă să se opună acestor regimuri.