Munţii Apuseni, în istoria tragediilor aviatice româneşti jpeg

Munţii Apuseni, în istoria tragediilor aviatice româneşti

Clujul a mai fost scena unei tragedii aviatice asemănătoare cu accidentul care s-a petrecut în urmă cu câteva zile în Munţii Apuseni. Un număr de 20 de persoane au murit, unii în urma impactului, alţii din cauza frigului pătrunzător, în urma prăbuşirii unei aeronave Tarom în 1970. Autorităţile de atunci au trecut totul sub tăcere, interzicând accesul în zonă în primele trei zile.

Pe 4 februarie 1970, în apropierea cătunului Frăsinet, din Munţii Vlădeasa, la marginea judeţului Cluj, s-a prăbuşit o aeronavă Tarom. 20 de oameni au murit, unii în urma impactului, alţii din cauza frigului pătrunzător din noaptea care a urmat accidentului. Fosta ziaristă Aurora Pop, soţia uneia dintre victimele accidentului, a povestit tragedia pe care autorităţile comuniste au făcut tot ce le-a stat în putinţă să o "îngroape" cât mai adânc.

“În după-amiaza zilei de miercuri, 4 februarie 1970. Femeia aştepta întoarcerea soţului dintr-o delegaţie în Capitală, ştiind că acesta luase bilet la zborul RO 35, cu decolare la ora 13. Pentru că, trecuseră deja câteva ceasuri de la ora programată pentru aterizarea pe aeroportul din Oradea, iar Auroran nu-i dăduse nici o veste, femeia a început să se îngrijoreze. A sunat la Aeroport. Degeaba, nimeni nu i-a spus nimic. Nici că avionul are întârziere, nici măcar dacă a decolat din Capitală. A insistat la Tarom Bucureşti. Acelaşi refuz. Disperată, a apelat la cabinetul prim-secretarului PCR Bihor, Victor Bolojan, a cărui secretară s-a trădat:<<Ştiţi, tovarăşa Pop, lista pasagerilor e secretă, dar chiar dacă am şti, nu vă pot da eu vestea>>”, a povestit Aurora Pop pentru săptămânalul Clujeanul într-un articol publicat în 17 martie 2008.

Morţi de frig 

Avionul AN 24 avea o capacitate de 52 de locuri, însă zborul RO 35 avea la bord 6 membri ai echipajului şi 15 pasageri. La acea vreme, legiştii constatau că pasagerii au suferit leziuni îndeosebi la nivelul capului sau al abdomenului, mai relatează Clujeanul. Majoritatea au murit în urma hemoragiilor interne combinate cu rupturi ale organelor. Ceea ce nu s-a consemnat în certificatele de deces, însă, este hipotermia. Pe cei care au supravieţuit impactului i-a ucis frigul.

Autorităţile i-au lăsat să moară

Între primele persoane ajunse la locul impactului a fost Alexandru Nevelici, medic de întreprindere la Aleşd şi prieten de familie. El i-a spus Aurorei că, în loc să pornească în căutarea supravieţuitorilor, autorităţile au interzis vreme de trei zile accesul în zonă. Salvatorii au găsit nu doar cadavre strivite, ci şi trupuri aproape intacte:"Auroran, de pildă, nu avea decât o rană superficială la tâmplă, în schimb mâinile îi erau chircite, indiciu al morţii prin hipotermie". La o jumătate de an, unicul supravieţuitor al tragediei, orădeanul Ludovic Alexandru Sarkadi, îi mărturisea femeii acelaşi lucru, dar cu o reticenţă de care avea să scape doar după Revoluţie.

În 2001, Sarkadi relata pentru CLUJEANUL că opt dintre cei 21 de oameni aflaţi la bord mai trăiau după prăbuşirea avionului:"Au murit îngheţaţi", mărturisea el. Pe loc, muriseră cei şase membri ai echipajului şi şapte pasageri. Contrariată că de la Procuratura Militară din Cluj a primit doar o simplă adeverinţă care atesta că Auroran Mircea Pop "a murit în accident de muncă", şi nu un certificat medico-legal de deces, Aurora a încercat o anchetă proprie.

Pilotul a fost găsit vinovat

Singura concluzie a comisiei de anchetă a fost că vinovăţia aparţinea pilotului, colonelul Andrei Brătulescu. În condiţiile unei vizibilităţi aproape nule, deasupra Vârfului Vlădeasa, acesta nu a luat legătura cu turnul de control şi, crezând că se află deasupra Oradiei, a iniţiat manevrele de aterizare. A ras sute de brazi şi a izbit o stâncă, după care a încercat zadarnic să redreseze aparatul. Nimeni, însă, nu a reconstituit oficial succesiunea evenimentelor şi nici nu a oferit o explicaţie credibilă asupra motivului pentru care colonelul, fost pilot personal al lui Gheorghe Maurer, pe vremea când acesta era premier, a preluat manşa avionului civil. Circulase varianta conform căreia pilotul Tarom s-ar fi îmbolnăvit brusc, dar Aurora crede altceva:"Dacă un pilot se îmbolnăvea, Tarom avea alţii în rezervă, aşa cum CFR-ul avea mecanici. Colonelul s-a urcat ca într-un taximetru, fiindcă voia să-i aducă surorii sale din Oradea parfumuri şi dresuri procurate din Occident. Mai târziu, Elena Brătulescu mi-a propus să rămânem în legătură, dar i-am spus să nu se supere, că nu pot. Nu puteam fi în relaţie cu cineva care aparţinea nomenclaturii şi dispunea după bunul plac de lucruri şi de oameni".

Supravieţuitorul

Singurul supravieţuitor a fost orădeanul Alexandru Sarkadi, atunci în vârstă de 43 de ani. Cu genunchiul drept zdrobit şi o mână fracturată, s-a târât din epavă şi, lăsând în urmă scena terifiantă şi pe ceilalţi supravieţuitori, a pornit în josul unui fir de apă. A mers fără încetare tot restul zilei şi toată noaptea. Joi a fost găsit lângă cabana forestieră Scrind, din Mărgău-Cluj. "În sus. Pârâu. Avion". Atât a apucat să îngaime. Era îngheţat şi nu putea vorbi. De la spitalul din Huedin, unde fusese conectat la un rinichi artificial, a fost dus la Cluj, medicii introducându-i o tijă metalică în picior. Din cauza handicapului, nu a mai putut lucra ca matriţer la Viitorul şi s-a mutat la "Munca Invalizilor". Mai târziu, a emigrat în Germania cu soţia şi fetiţa.

Sursa:www.adevarul.ro