Monumentul Reginei Mariei Terezia, uitat într un cimitir din Timişoara jpeg

Monumentul Reginei Mariei Terezia, uitat într-un cimitir din Timişoara

📁 Patrimoniu
Autor: Stefan Both
🗓️ 10 ianuarie 2012

Monumentul „Fidelităţi” inaugurat în 1854, în Piaţa Libertăţii din Timișoara, a ajuns în 1936 în Cimitirul din Calea Lipovei. Organizațiile civice se luptă să readucă în oraș superbul monument realizat în stil neogotic. Reprezentanţii societăţii civile din Timişoara, prin asociaţia Ariergarda, Societatea „Timişoara”, Muzeul Banatului şi Ordinul Arhitecţilor din Timiş, încearcă să readucă în oraş unul dintre cele mai frumoase monumente ale Banatului, aruncat cândva la groapa de gunoi.

Monumentul „Fidelităţii”, realizat în 1854 a fost mutat în 1936, în Cimitirul din Calea Lipovei, la doi paşi de pietrele funerare ridicate în memoria ofiţerilor sovietici. Astăzi zace printre cruci, departe de ochii turiştilor, într-o stare deplorabilă şi în pericol de prăbuşire.

Povestea statuiiPovestea impozantului monument începe la trei ani după asediul trupelor revoluţionare maghiare conduse de generalul polonez Iosif Bem, împotriva cetăţii Timişoarei, din 1849. Piatra de temelie a monumentului dedicat celor care şi-au pierdut viaţa în asediu este pusă chiar de împăratul Franz Joseph. Inaugurarea are loc în 1854, în "Prinz Eugen platz", "Jeno Herceg Ter" sau Piaţa de Paradă, actuala Piaţă a Libertăţii. „Monumentul a fost opera unui cunoscut architect, Josef Kranner. Are o înălţime de aproape 20 de metri, stil neogotic, iar piedestalul reprezintă o cetate cu monştri ai catedralelor gotice. Aceştia îi reprezentau pe revoluţionarii maghiari învinşi în timpul asediului”, a declarat Daniel Vighi, directorul Asociaţiei Ariergarda.

Primăria aşteaptă documentaţiaStatuia reginei Maria Terezia, montată printre cei patru stâlpi ai monumentului, se află azi aruncată în curtea Castelului Huniade, fără cap. Regina a fost „decapitată” în 1918 în Revoluţia lui Bela Kun, iar monumentul a rămas aşa în piaţă până în 1936, când a fost mutat pe considerente politice, în cimitir.

Monumentul aşteaptă să se prăbuşească printre coroane uscate şi ghioace de lumânări. Ar trebui urgent readus în oraş. Este de o mare valoare patrimonială”, a mai spus Vighi.Reprezentanţii primăriei aşteaptă din partea organizaţiilor civice să depună proiectul, pentru că nu există niciun motiv să se opună salvării monumentului „Fidelităţii”.

Trebuie ca societatea civică să vină cu propunerea, arhitecţii să vină cu soluţii tehnice, să se găsească varianta cea mai bună. Eu sunt deschis la tot ce înseamnă istorie a oraşului. Ştiu că există mulţi care ştiu doar ce li s-a predat la şcoală, dar Timişoara are istorie. Mutarea monumentului «Fidelităţii» este un demers care trebuie susţinut şi asumat de toţi”, a declarat Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei.

Click aici pentru galerie foto

 

image

Variantă în Parcul CivicDupă o dezbatere publică iniţiată de arhitectul Ioan Sturza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, s-a stabilit şi noua locaţie. S-a realizat un studiu, s-au făcut planuri, pentru ca monumentul să fie amplasat în parcul din spatele magazinului Bega. „Am făcut toţi paşii necesari, iar acum urmează doar să depunem o diligenţă la primărie”, a mai spus Daniel Vighi. Mutarea monumentului şi restaurarea lui necesită însă costuri uriaşe. Dar dacă Timişoara vrea să devină Capitală Culturală a Europei, are nevoie şi de statui reprezentative. Iar capitala Banatului chiar are istorie cu care să se mândrească.

Restauratorii refac statuiaDirectorul Muzeului Banatului, Dan Ciobotariu, caută soluţii de mult timp pentru readucerea monumentului în oraş.„Ar pune în valoare o piaţă, oricare ar fi ea. E de pozat acest monument frumos. Un oraş turistic trebuie să aibă statui, iar Timişoara nu are prea multe. Am studiat ce înseamnă demontarea ei, trebuie făcută bucată cu bucată, piesă cu piesă, pentru că e înconjurată de morminte”, a spus Ciobotariu. Statuia reginei Maria Terezia ar putea fi reconstruită fără probleme de restauratori. „Capul a dispărut de mult. Nici nu se va mai găsi vreodată. Dar există desene de epocă şi avem restauratori. Trebuie doar să se întâmple o dată ceva”, a afirmat Ciobotariu.