Autor 14023 vizualizări


Este unică în lume. Probabil singura pictată pe când modelul se afla încă în viaţă. O înfăţişează pe Fecioara Maria cu pruncul în braţe şi nu a mai fost văzută de o jumătate de secol. Se ştie că există la Mănăstirea Saidnaya doar datorită mirosului de mir şi a minunilor pe care, de mai bine de o mie de ani, continuă să le înfăptuiască.

Drumul  de la Damasc până la Saidnaya („Doamna Noastră” în traducere, la fel ca Notre-Dame), de numai câţiva kilometri spre Nord de capitala Siriei, trece aproape fără să îl simţi. Abia ieşit pe autostrada străjuită de zeci de reprezentanţe ale celor mai importante mărci de maşini din lume, intri într-un alt univers, într-un alt capitol al istoriei pe care credeai că o poţi vedea doar în documentare.

Saidnaya, mica localitate siriană în care istoria de mii de ani este prezentă şi astăzi la fiecare pas, se găseşte pe muntele Qallamoun, la o altitudine de 1.500 de metri faţă de nivelul Mediteranei, marea cu care Dumnezeu a binecuvântat aceste ţinuturi. Pe aceste meleaguri se spune că şi-a omorât Cain fratele, pe Abel, dând naştere celei mai cunoscute pilde despre invidie, ură şi trădare… Dar cel mai interesant fapt este statutul localităţii, unic şi el în lume, cele peste 40 de biserici construite la cam tot atâtea case, făcând din aşezarea siriană singura localitate-biserică din lume!

De altfel, primul lucru pe care îl vezi la intrare este o biserică. Cioplită în stâncă. Al doilea lucru este tot o biserică. Lipită de o casă. Al treilea lucru, o altă biserică, de data aceasta pe o cornişă abruptă, printre măslini. Şi tot aşa, până la obiectivul principal, Mănăstirea Saidnaya, care, după atâtea clădiri abia sesizabile, ţi se înfăţişează maiestuoasă şi impunătoare ca o revelaţie.

Istoria Mănăstirii de la Saidnaya, devenită prin importanţă şi număr de credincioşi care îi calcă pragul al doilea loc de pelerinaj creştin după Ierusalim, începe undeva în jurul anului 547 era lui Christos şi poartă hramul Maicii Domnului. Povestea ctitoriei este, ea însăşi, o pildă de credinţă. Se spune că Justinian I, împăratul Bizanţului, aflat în plină campanie militară împotriva perşilor, a ridicat o tabără pe aceste meleaguri.

Rămas fără apă şi provizii, soarta părea să-i fi devenit potrivnică până când, zărind o gazelă în depărtare, a pornit în urmărirea ei. Crezând că o vânează, împăratul a fost condus de gazelă până la un izvor cu apă cristalină, de existenţa căruia Justinian nu ştia şi care însemna salvarea armatei sale. Atunci, gazela s-a transformat într-o icoană, a Maicii Domnului, şi i-a spus:„Tu nu mă vei ucide, Justinian, ci vei înălţa pentru mine o biserică pe acest deal”.

Cum s-a construit locaşul

Întors în tabără, împăratul a povestit întâmplarea şi a dat poruncă să se pornească degrabă la întocmirea planurilor pentru mănăstire. După o vreme, constatând neputinţa arhitecţilor de a realiza un edificiu pe măsura aşteptărilor sale, a contribuit el însuşi la întocmirea planurilor după un vis în care Maica Domnului i-a apărut şi l-a îndrumat. Acest plan se află la baza construcţiei care se vede astăzi, uimind deopotrivă cu frumuseţea şi autenticitatea ei. Doar a fost proiectată de un împărat!

În prezent, la mănăstirea care are hramul Maicii Domnului şi ţine de Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient, se află circa 30 de măicuţe şi o maică stareţă care se ocupă atât de cele sfinte, cât şi de cele lumeşti, adică de administrarea locaşului şi de chivernisirea averii şi a proprietăţilor. Fiindcă e nevoie şi de aşa ceva, în condiţiile în care miilor de vizitatori ce sosesc aici anual nu li se percepe nicio taxă de intrare.

Mănăstirea rivalizează cu Ierusalimul

Pentru a simţi un miracol nu e nevoie să treci neapărat pragul mănăstirii. Nu numai că harul divin se simte pretutindeni printr-o senzaţie de linişte sufletească pe care o percepi imediat ce te găseşti în preajma sfântului locaş, dar, urcând treptele impozante din piatră, undeva la jumătatea distanţei rămase de străbătut până la poarta mănăstirii, o construcţie din fier forjat îţi atrage atenţia.

Este vorba despre o protecţie din metal, un fel de grilaj ridicat în jurul primei minuni de la Saidnaya, în jurul unei apariţii cu totul speciale. Conturul Sfintei Fecioare se poate vedea cât se poate de clar ieşind parcă din treapta pe care ai fi putut călca dacă n-ai fi fost avertizat. Zecile de bileţele albe însemnând tot atâtea dorinţe puse în acea zi, lustrul impecabil al locului, urmarea miilor de atingeri, constituie dovada că acel contur are o putere miraculoasă şi că vizitatorii cred în ea.

Principalul motiv pentru care Mănăstirea Saidnaya a ajuns să rivalizeze cu Ierusalimul în ceea ce priveşte numărul de pelerini – foarte interesant, nu neapărat creştini – este însă icoana făcătoare de minuni. Recunoscută acum în toată lumea, icoana este una dintre cele patru pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi, se spune, a fost făcută având ca model chiar pe Maica Domnului, fiind cea mai fidelă reprezentare a Fecioarei Maria. Istoria păstrată în manuscrise spune că, la sfârşitul secolului al VII-lea, maica Marina, stareţa mănăstirii, a rugat un pelerin grec din Egipt, ce şi-a găsit adăpost aici în drumul său către Ţara Sfântă să îi aducă o icoană deosebită din Ierusalim, „preţioasă şi frumoasă a Născătoarei de Dumnezeu, pe care mănăstirea să o aibă ca pe un odor de mult preţ.”

Pelerinul, Teodor pe numele lui, a promis că aşa va face. Dar, o dată ajuns în oraşul sfânt, a uitat de jurământ şi a dat să plece fără icoană. O voce însă l-a întors din drum amintindu-i de făgăduială. Cum putea s-o uite? Jurase să nu o facă. Teodor s-a întors şi a cumpărat icoana reprezentând pe Fecioara Maria. Pe drumul de întoarcere, el şi-a dat seama că icoana l-a scăpat şi de atacul mişelesc al tâlharilor şi de celelalte necazuri care au lovit caravana cu care trebuia să plece în deşert.

Atunci a hotărât să o păstreze pentru sine, minţind-o pe stareţă că a uitat să o cumpere. Şi minunea s-a arătat din nou, făcând imposibilă plecarea pelerinului din mănăstire, ca şi cum un zid s-ar fi ridicat în jurul său. Abia atunci a realizat că locul icoanei făcătoare de minuni era în acea mănăstire din Saidnaya şi a lăsat-o acolo spre a folosi credincioşilor.

Atât scrierile vremii, păstrate cu sfinţenie în biblioteca mănăstirii, cât şi informaţiile orale transmise din generaţie în generaţie atestă puterile divine ale icoanei. De la îngenuncherea celebrului Salahdin, sultanul Egiptului şi al Siriei, care a fost nevoit să renunţe la proviziile ce le furase din mănăstire, şi până la cârjele abandonate, ca dovadă a tămăduirilor miraculoase, istoria este plină de exemple de minuni înfăptuite în „fortăreaţa creştină” ridicată întru cinstirea Maicii Domnului pe muntele Qallamoun.

Icoana, adăpostită într-o casetă din argint

Drumul prin mănăstire până la icoană trece printr-o curte interioară şi prin ganguri înguste alternate cu intrânduri generoase şi icoane pictate cu măiestrie pe pereţi. Pe măsură ce te apropii de „locul minunilor”, aşa cum este denumită camera ce adăposteşte icoana făcătoare de minuni, îţi dai seama că te afli într-un loc deosebit. Oboseala dispare ca prin farmec, luată parcă de aceeaşi mână care tocmai ţi-a alungat gândurile rele.

O icoană mare pe perete, apoi încă una, o cameră rotundă unde, sub banca din lemn masiv, zac nefolositoare acum bastoane, cadre şi cârje. Te apleci puţin şi intri în cel mai important loc al mănăstirii. O cameră rotundă, cufundată în semiîntunericul conferit de lumina câtorva lumânări, o masă în mijloc şi mirosul de mir… Măicuţa călăuzitoare ne spune că icoana făcătoare de minuni se găseşte zăvorâtă într-un spaţiu special construit în perete. Deschide cu cheia o uşiţă metalică, în spatele căreia, într-o casetă din argint, ferecată şi ea la rândul ei, se găseşte icoana Maicii Domnului.

Ultima dată când a fost văzută a fost acum 50 de ani, dar o copie fidelă se găseşte deasupra spaţiului în care se găseşte caseta din argint ce adăposteşte originalul. Misterul sfintei lucrări înfăptuite de Evanghelistul Luca dăinuie şi astăzi, nimeni neputând explica faptul că aceia fără de credinţă au rătăcit drumul spre icoană sau, pur şi simplu, un zid nevăzut le-a aţinut calea spre sfântul locaş.

Cum de icoana, după atât timp, continuă să fie izvorâtoare de mir? Cum de tămăduirile miraculoase au loc şi astăzi uimind lumea medicală prin infirmarea unor diagnosticuri considerate fără de scăpare? Cum de minunile se întâmplă nu numai pentru creştini, ci şi pentru reprezentanţii altor religii care s-au rugat la Saidnaya întru însănătoşire grabnică şi iertare de păcate? Răspunsul aveam să îl aflu în acel loc luminat ca o aură de lumânări şi mirosind dumnezeieşte a mir.

Atunci când, pentru prima oara în viaţă am realizat că, dacă îmi doresc ceva cu adevărat, acea dorinţă se va împlini. Şi că misterul puterii icoanei făcătoare de minuni constă în credinţă.