Militarii bulgari, francezi și germani, căzuți la datorie, comemorați în România jpeg

Militarii bulgari, francezi și germani, căzuți la datorie, comemorați în România

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 13 noiembrie 2019

Ambasadorul Republicii Bulgariei, E.S. Dl. Todor Churov, Ambasadoarea Republicii Franceze, E.S. Dna. Michèle Ramis și ambasadorul Republicii Federale Germaniei, E.S. Dl. Cord Meier-Klodt, vor participa, duminică, 17 noiembrie, pentru al cincilea an consecutiv, la o ceremonie de comemorare comună, care va aduce omagiu militarilor bulgari, francezi și germani, căzuți la datorie, dar și tuturor civililor, victimelor războiului și violenței.

Ceremonia va începe de la ora 10.00 cu o depunere de coroane la careurile bulgar și german din cimitirul Pro Patria (Șoseaua Olteniței Nr. 7) și va continua de la ora 11.20 la careul francez din cimitirul militar Bellu (Șoseaua Olteniței Nr. 1), informează un comunicat al Ambasadei Republicii Federale Germania la București.

Semnificațiile zilei de 11 noiembrie:

Bulgaria - „Arhangelova zadushnica”

În Bulgaria, ziua comemorării se numește „arhangelova zadushnica”. Zadushnica este o zi din calendarul ortodox în care bulgarii comemorează sufletele celor decedați, de unde și denumirea de „zadushnica”, însemnând „pentru suflet/de dragul sufletului”. În fiecare an, în noiembrie, se sărbătorește „arhangelova zadushnica”. Această zi este dedicată sufletelor soldaților decedați în diferitele războaie din trecut. De aceea, ziua mai este numită și „mazhka zadushnica„ – ziua comemorării sufletelor bărbaților. În această zi au loc comemorări în cimitirele militare și la alte memoriale pentru a se aduce un omagiu eroilor care și-au pierdut viața în războaie și lupte pentru libertatea Bulgariei.

163 de soldați bulgari decedați în timpul Primului Război Mondial, sunt înhumați în cimitire la Babadag, Cocoș, Pitulați, Batogu, Sarinasuf și Celic Dere.

Franța - „Armistice”

Ziua de 11 noiembrie 1918, sfârșitul Primului Război Mondial, este sărbătorită în Franța sub numele de „Armistice”. Primul armistițiu de la Compiègne (în franceză Armistice de Rethondes) a fost încheiat la 11 noiembrie 1918 între Imperiul German și cele două puteri occidentale, Franța și Marea Britanie. În prezent, armistițiul este în continuare comemorat la 11 noiembrie, accentul fiind pus însă pe menținerea păcii, prietenia între popoare și cinstirea memoriei eroilor. Din 2006, ziua de 11 noiembrie este, de asemenea, consacrată, omagierii tuturor celor care s-au jertfit pentru Franța.

Cei 531 de soldați francezi căzuți în timpul Primului Război Mondial sunt înhumați în cimitire din București, Constanța, Galați, Iași, Slobozia și Timișoara. Unii dintre aceștia au făcut parte din unitatea generalului Henri Mathias Berthelot în misiunea sa de asistență a armatei române între 1916 și 1918, oferind consiliere și formări, dar și un prețios ajutor medical atât pentru militari, cât și pentru civilii români.

 În Franța simbolul memoriei și a solidarității pentru veterani, victime de război, văduve și orfani este „Bleuet de France”. Acest simbol a fost ales deoarece albăstrelele („bleuet” în limba franceză) continuau să crească pe frontul de vest, devastat de bombe.

Germania - „Ziua comemorării victimelor războiului și violenței”

Ziua comemorării victimelor războiului și violenței a fost instituită de Uniunea Populară Germană pentru Întreținerea mormintelor de război, înființată în 1919 în memoria morților de război din Primul Război Mondial.

Prima ceremonie oficială a avut loc în anul 1922 la Berlin, în Reichstag. În anul 1934, liderii naziști instituie prin lege ziua comemorării victimelor războiului și violenței ca zi de sărbătoare națională, sub denumirea „Ziua comemorării eroilor”. După înființarea Republicii Federale Germania, Uniunea Populară Germană pentru Întreținerea mormintelor de război a reintrodus Ziua comemorării victimelor războiului și violenței, prima ceremonie având loc în anul 1950 în sala de plen a Bundestagului.

În urma unei convenții între Guvernul federal, landuri și marile culte religioase, a fost stabilită data pentru penultima duminică din anul bisericesc (evanghelic), respectiv cea de-a 33-a duminică a anului liturgic (romano-catolic). Uniunea Populară Germană pentru Întreținerea mormintelor de război consideră această zi de comemorare o zi de doliu și de tristețe, chiar dacă de la război a trecut atâta vreme. Ziua comemorării victimelor războiului și violenței a devenit însă și un apel la reconciliere, înțelegere și pace. Nu tristețea „forțată” a reprezentat esența Zilei comemorării victimelor războiului și violenței, ci s-a dorit marcarea în mod vizibil a solidarității între cei care nu au suferit pierderi și familiile celor căzuți.

 În peste 1.000 de locuri din România sunt înmormântați circa 100.000 de soldați germani căzuți în cele două Războaie Mondiale (în mausolee, cimitire militare sau gropi comune). Cele mai importante cimitire se află la Iași (circa 6.000), Bătinești-Țifești (circa 5.500), București (3.908), Buzău (3.049), Galați (1.680), Brăila (1.359), Bordești (1.050), Soveja (956), Dragoslavele (642), Târgu-Jiu (600), Pitești (402). În cimitirul soldaților germani ”Pro Patria” din București - unde sunt înhumați 3.908 germani (2292 din Primul Război Mondial și 1616 din al Doilea Război Mondial) - mai sunt înmormântați, printre alții, 300 foști soldați austro-ungari, precum și 165 bulgari. Datele au fost oferite de Uniunea Populară Germană pentru Întreținerea mormintelor de război.

Foto sus: Depunere de coroane la Cimitirul de onoare Pro Patria din București (© Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane)