Marele Război  Expoziție la Muzeul Cotroceni, la 100 de ani de la intrarea României în război jpeg

Marele Război. Expoziție la Muzeul Cotroceni, la 100 de ani de la intrarea României în război

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 14 iunie 2016

Săptămâna trecută, la Muzeul Național Cotroceni a avut loc vernisajul expoziției „Marele Război”, dedicată împlinirii a o sută de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. La vernisaj a participat și Altețea Sa Regală Principesa Maria. 

Fotografii de acum 100 de ani, costume militare, obiecte de epocă și documente importante-precum declarația de război din august 1916-acestea sunt doar câteva dintre exponatele pe care le puteți vedea la Muzeul Național Cotroceni până pe 21 august. Printr-o colaborare cu cele mai importante instituții muzeale din țară, organizatorii expoziției au adunat la un loc peste 100 de obiecte care spun povestea participării României la Marele Război chiar din locul în care s-a decis acest lucru. Căci expoziția este organizată chiar în sălile adiacente salonului de gală unde, în 14 august 1916, Consiliul de Coroană întrunit de Regele Ferdinand a decis intrarea României în război alături de Antanta. 

Fotografii de David Muntean

dam 4991 jpg jpeg
dam 4873 0 jpg jpeg
dam 4901 jpg jpeg
dam 4907 0 jpg jpeg
dam 4922 jpg jpeg
dam 4941 jpg jpeg
dam 4956 jpg jpeg
dam 4972 jpg jpeg