Autor 11253 vizualizări


În data de 13.05.2020, Parlamentul României a adoptat propunerea legislativă privind declararea Zilei de 4 iunie drept Ziua Tratatului de la Trianon, încurajând administraţiile publice locale să organizeze acţiuni festive pentru marcarea momentului.

Este un gest frumos al Parlamentului, un gest care poate a fost făcut prea târziu, însă ştim cu toţii că niciodată nu este prea târziu pentru a ne cinsti eroii care au căzut pe câmpul de luptă, dar şi politicienii începutului secolului XX, fără de care România de acum nu ar fi existat.

Momentul a fost umbrit însă de declaraţiile preşedintelui UDMR Kelemen Hunor făcute de la tribuna Parlamentului României, care a susţinut că nu este momentul pentru adoptarea unei asemenea legi, care nu aduce nicio plus valoare pentru ţara noastră, cu atât mai mult cu cât, pentru maghiari, acest tratat de la Trianon ar reprezenta “o pierdere uriaşă şi o tristeţe imensă”. Vezi aici comunicatul de presă!

Esenţa acestui discurs caracterizează, în ultimii ani, o parte a politicienilor UDMR, care se refereau, mai degrabă la Ziua Naţională a României când acuzau această stare de tristeţe. Totuşi, ea nu este sesizată la membrii simpli ai minorităţii maghiare care în viaţa de zi cu zi au alte aspiraţii şi obiective decât raportarea la momentul Trianon. Această joacă ideologică de-a istoria a fost inventată de Budapesta, mai ales din momentul în care partidele ungare FIDESZ şi KDNP s-au instalat la putere în anul 2010. Din acel moment, retorica Ungariei la adresa momentului Trianon a devenit o constantă, la fel cum o constantă au devenit şi busturile şi statuile regentului Horthy Miklos ridicate în diferite spaţii publice din Ungaria din fonduri publice, cu toate că acesta a săvârşit numeroase atrocităţi pe parcursul domniei sale.

Treptat, retorica ungară cu privire la Trianon a fost însuşită şi preluată de Kelemen Hunor, direct proporţional cu sumele de bani primite din partea Budapestei. Până la mijlocul anilor 2010, acţiunile dedicate amintirii într-o cheie negativă a Trianonului reprezentau apanajul organizaţiilor extremiste ungare, cele care au ca obiectiv refacerea Ungariei Mari, fiind însoţite de sloganuri de genul  “nem nem soha“ (nu, nu, niciodată) sau “Vesszen Trianon“ (să piară Trianonul).

Proporţional cu apropierea lui Kelemen Hunor de Viktor Orban au început să crească şi numărul acţiunilor pe care administraţiile publice locale din judeţele cu populaţie maghiară, conduse de UDMR, au început să le organizeze pe tematica Trianon. Cu alte cuvinte, Budapesta a încercat, ca în alte situaţii, ca prin intermediul unor lideri ai UDMR să inoculeze în rândul maghiarilor sentimentul de “tristeţe a Trianonului“. Cu toate acestea, se pare că acţiunea nu a reprezentat un real succes, atâta timp cât marea partea a membrilor minorităţii nu priveşte Trianonul ca pe o traumă, această idee rămânând, din fericire, doar una în registru populist şi politicianist.

Ceea ce este însă cu adevărat trist şi inexplicabil este faptul că atât Kelemen Hunor cât şi Viktor Orban uită că momentul Trianon este actul de naştere al Ungariei moderne, aşa cum o vedem astăzi, motiv pentru care poziţiile precum cele mai de sus sunt greu de înţeles pentru cineva care încearcă să privească obiectiv istoria.

Mai mult, Kelemen Hunor acuză România de intoleranţă şi chiar aroganţă în raport cu membrii minorităţii maghiare, în schimb acesta nu a avut absolut nicio poziţie la decizia Ungariei de a nominaliza anul 2020 drept Anul Solidarităţii Naţionale (18.06.2019). Vezi aici!

Dacă UDMR ar fi fost “politically correct“ ar fi luat o poziţie de contestare a deciziei lui Viktor Orban ce a fost asumată, culmea, tocmai în ziua de naştere a amiralului Horthy Miklos! Cu alte cuvinte, potrivit viziunii lui Kelemen Hunor, Ungaria are voie să adopte legi dedicate Trianonului, dar România este blamată pentru că face acelaşi lucru un an mai târziu!

Kelemen Hunor spunea în discursul din parlament că trebuie să privim spre viitor şi nu spre trecut dacă vrem să construim o relaţie de încredere între minoritate şi majoritate. Perfect adevărat, aceasta este esenţa relaţiilor româno-maghiare! A privi spre viitor înseamnă însă a interacţiona unii cu ceilalţi, a găsi valori comune, obiective şi ţeluri comune....ori autonomia ţinutului secuiesc, la fel ca şi trauma Trianonului nu reprezintă un astfel de obiectiv.

Nicio altă minoritate naţională din România nu se referă la traume sau suferinţe privind în trecut, în istorie...aceasta pentru că, cel mai probabil, sunt reprezentaţi de nişte lideri al căror interes este acela de a asigura bunăstarea şi dezvoltarea minorităţii pe care o reprezintă, independent de momentele plăcute sau mai puţin plăcute ale istoriei. Ori interesele UDMR seamănă din ce în ce mai mult cu interesele Ungariei... interese ale Ungariei care nu sunt, de cele mai multe ori, unele pavate cu bune intenţii...este suficient doar să privim spre politica iliberală pusă în aplicare de premierul Viktor Orban, contestată de marea majoritate a oficialilor europeni, dar susţinută consecvent de UDMR şi Kelemen Hunor!