Lansare de carte cu huiduieli pentru Ion Iliescu jpeg

Lansare de carte cu huiduieli pentru Ion Iliescu

📁 Comunism
Autor: Redacția
🗓️ 10 iunie 2010

Evenimentul de lansare a cărţii lui Ion Iliescu de la Bookfest a fost perturbat de un incident, câţiva tineri reprezentând grupul "Noii Golani", care au afişat mesaje împotriva acestuia, fiind îndepărtaţi de forţele de ordine ale complexului Romexpo, unul dintre ei fiind scos afară cu forţa.

În debutul evenimentului organizat la Romexpo pentru lansarea cărţii lui Ion Iliescu "După 20 de ani. 1989", în spaţiul rezervat acestei manifestări au fost prezenţi trei tineri care au arborat afişe contra fostului preşedinte.

Cei trei tineri, liderul grupării "Noii golani" şi alţi doi membri, au afişat foi A4 pe care era scris:"Ion Iliescu căutat pentru furtul Revoluţiei din 1989".

Ofiţerii SPP care asigurau paza fostului preşedinte au îndepărtat foile, iar forţele de ordine de la Romexpo i-au scos pe tineri afară, unul dintre ei, legitimat ulterior ca George Simion, fiind îndepărtat cu forţa.

Afişul arătat de cei trei tineri, alb-negru, îl înfăţişează pe Ion Iliescu, deasupra portretului fiind scris:"Căutat pentru furtul Revoluţiei din 1989, chemarea minerilor în iunie '90, instigare la violenţă împotriva studenţilor anticomunişti, ascunderea adevărului despre mineriade".

Pe afiş se mai scrie că organizatori ai unui marş intitulat "Măi, animalule", ce va avea loc duminică, 13 iunie, la ora 12.00, pe traseul Intercontinental-Piaţa Romană-casa lui Ion Iliescu sunt Asociaţia 21 Decembrie şi Grupul de acţiune Noii Golani.

"Te aşteptăm la marş, măi, animalule", mai este scris pe afiş.

Când tinerii au arborat mesajele, Ion Iliescu i-a acuzat de huliganism şi le-a solicitat să părăsească spaţiul în care avea loc evenimentul.

Unul dintre tineri, legitimat ulterior ca fiind George Simion, i-a reproşat lui Ion Iliescu că nu trebuie să lanseze cărţi despre istoria comunismului în România, el fiind scos cu forţa de către oamenii de ordine ai complexului Romexpo.

Tânărul i-a acuzat pe jandarmi şi pe oamenii de ordine, după ce a fost scos afară, că îl apără pe "criminalul Iliescu".

El a fost scos afară cu forţa, fiind practic aproape dezbrăcat de tricou şi s-a întins pe ciment.

Forţele de ordine de la Romexpo au sesizat jandarmii, care l-au legitimat pe George Simion.

După ce reprezentanţii grupului de acţiune Noii Golani au fost evacuaţi din incinta în care avea loc lansarea cărţii lui Ion Iliescu, acestora nu li s-a mai permis accesul, ei fiind chestionaţi şi legitimaţi de către jandarmi.

După evacuarea acestora, lansarea şi-a urmat cursul, mai mulţi vorbitori, inclusiv Ion Iliescu, luând cuvântul în linişte în faţa unei audienţe formate din circa 200 de persoane.