Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II a, sărbătorit la Bucureşti jpeg

Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, sărbătorit la Bucureşti

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 11 iunie 2012

Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti organizează, azi, o recepţie, pentru a marca această sărbătoare, aniversată deja, cu fast, la Londra şi în oraşele britanice, weekend-ul trecut.

Jubileul de Diamant al Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a va fi marcat printr-o petrecere în stil britanic, un „garden party”, într-o locaţie centrală din Bucureşti.

Peste 800 de persoane, personalităţi ale lumii politice, oameni de afaceri, membri ai comunităţii britanice din România, jurnalişti, prieteni ai Ambasadei şi ai British Council au confirmat prezenţa la acest eveniment.

Cu această ocazie, ambasadorul britanic, Martin Harris, a declarat:„Sunt extrem de mândru să găzduiesc o sărbătoare de mare anvergură, la o săptămână după festivităţile absolut extraordinare organizate la Londra şi peste tot în Marea Britanie. Luna iunie a început cu o atmosferă electrizantă şi sper că sezonul de vară va continua în acelaşi ritm, pe toată perioada Jocurilor Olimpice şi Paralimpice. Este un an cu adevărat GREAT pentru britanici şi pentru prietenii noştri din toată lumea!”

Prinţul Charles al Marii Britanii, împreună cu soţia sa, Camilla, ducesă de Cornwall, se află în România în aceste zile, într-o vizită privată. Prinţul Charles se întâlneşte, azi, cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, şi va participa la recepţia organizată în cinstea mamei sale, Reginei Elisabeta, la locaţia în aer liber din centrul capitalei.

Potrivit ambasadorului britanic în România, Martin Harrris, în cei 130 de ani de relaţii bilaterale între Marea Britanie şi România, cele două ţări au fost aliaţi şi prieteni.

"Cele două Case Regale s-au legat printr-o uniune a dinastiilor, prin mariajul Prinţesei Maria de Edinburgh cu Prinţul Moştenitor Ferdinand de România, în 1893, apoi ţările noastre au fost aliate în primul război mondial şi au învins împreună fascismul în cel de-al doilea. După căderea comunismului cele două state au avut relaţii foarte bune şi un partaenriat strategic, culminând cu accederea României în NATO, în 2004 şi în UE în 2007", remarcă Martin Harris.