Jack Spintecătorul ar fi fost identificat cu ajutorul testelor ADN jpeg

Jack Spintecătorul ar fi fost identificat cu ajutorul testelor ADN

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 22 martie 2019

Misteriosul criminal în serie londonez, Jack Spintecătorul, care a comis numeroase crime acum peste o sută de ani, ar fi fost în sfârşit identificat datorită ADN-ului mitocondrial lăsat la locul uneia dintre crimele sale, potrivit unui raport de caz publicat în Jurnalul Medicilor Legişti, scrie ABC News.

„Din câte ştim noi, acesta este cel mai avansat studiu referitor la acest caz până în acest moment,” au scris autorii.

În 1888, cinci femei din Londra au fost ucise într-un interval de trei luni de către un criminal neidentificat, supranumit Jack Spintecătorul. 

Un şal din mătase, recuperat de la victima Catherine Eddowes, este singurul lucru rămas ca dovadă fizică a crimelor, potrivit raportului publicat pe 12 martie. Într-un atac şocant, uterul şi rinichiul drept au fost scoase din trupul lui Eddowes. 

Autorii raportului, Jari Louhelainen de la Universitatea John Moores din Liverpool şi David Miller de la Universitatea din Leeds, au examinat şalul pentru ADN mitocondrial, care este transmis de la mamă la copii. 

Louhelainen şi Miller au spus că informaţiile arată că şalul are material biologic din Eddowes „şi că secvenţele de ADN mitocondrial din petele de lichid seminal se potrivesc cu secvenţele unuia dintre principalii suspecţi ai poliţiei, Aaron Kosminski.” 

ADN-ul găsit la faţa locului a fost comparat cu descendenţii materni ai victimei şi ai lui Kosminski. 

Kosminski era un imigrant evreu din Polonia care a locuit la aproximativ 200 de metri de locul în care una dintre victime a fost ucisă.

Louhelainen şi Miller au studiat atent şi analiza fenotipului, analizând ADN-ul pentru posibile caracteristici fizice ale suspectului. Ei au spus că rezultatele se potrivesc cu ceea ce singurul martor ocular a spus despre Jack Spintecătorul-că bărbatul avea ochi căprui şi păr şaten. 

„Deşi aceste caracteristici cu siguranţă nu sunt unice, ele ne susţin în totalitate ipoteza,” au scris autorii. 

Deşi Jack Spintecătorul rămâne un mister, Louhelainen şi Miller şi-au numit raportul „cea mai sistematică şi mai avansată analiză genetică până în prezent, referitoare la crimele lui Jack Spintecătorul.”