Iranul presează Japonia să deblocheze fondurile îngheţate ca urmare a sancţiunilor americane jpeg

Iranul presează Japonia să deblocheze fondurile îngheţate ca urmare a sancţiunilor americane

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 23 august 2021

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a presat duminică Tokyo să deblocheze fondurile republicii islamice îngheţate de Japonia ca urmare a sancţiunilor americane împotriva Teheranului, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei Iranului, informează agerpres.ro.

"Este nejustificabilă întârzierea deblocării fondurilor Iranului din băncile nipone", i-a spus Raisi ministrului de externe japonez Toshimitsu Motegi aflat în vizită la Teheran, informează acest comunicat.

La mijlocul lui iulie, Washingtonul a anunţat că autorizează Iranul să-şi utilizeze, cu respectarea anumitor condiţii, fondurile îngheţate pentru a-şi regla datoriile faţă de Coreea de Sud şi Japonia. Însă această măsură "nu autorizează transferul de fonduri" către Iran, a precizat la acea dată un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.

Iranul cere de peste trei ani ridicarea sancţiunilor restabilite împotriva ei de fostul preşedinte american Donald Trump şi le cere în zadar Coreei de Sud şi Japoniei să deblocheze mai multe miliarde de dolari din fonduri iraniene blocate în bănci coreene sau nipone din cauza sancţiunilor americane.

Chiar dacă este aliată a SUA, Japonia întreţine în mod tradiţional bune relaţii cu Iranul, ţară de unde ea importa o parte importantă din petrolul său înainte de restabilirea sancţiunilor americane decretate de Trump în 2018 după ce a denunţat acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, încheiat trei ani mai devreme la Viena.

Negocierile pentru relansarea acestui acord internaţional par a fi în impas de la sfârşitul lunii iunie.

Motegi a făcut escală la Teheran în cadrul unui turneu internaţional care l-a dus deja în Turcia şi Irak, înainte de a-l aduce luni în Qatar.

În timpul unei conferinţe de presă cu jurnalişti niponi, el a informat că a discutat despre situaţia din Afganistan după ce talibanii au cucerit Kabulul şi că a convenit cu interlocutorii săi turci, irakieni şi iranieni asupra necesităţii de a "coopera pentru a evita ca Afganistanul să devină un nou factor de destabilizare".