Iranul, condamnat de un tribunal american să plătească despăgubiri victimelor atentatelor de la 11 septembrie  jpeg

Iranul, condamnat de un tribunal american să plătească despăgubiri victimelor atentatelor de la 11 septembrie

📁 Istorie recentă
🗓️ 3 mai 2018

Un judecător american a decis, luni, ca Iranul să plătească despăgubiri în valoare de peste 6 miliarde dolari victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001, în ciuda faptului că majoritatea teroriștilor erau originari din Arabia Saudită și nu a fost dovedită nicio legătură directă cu Teheranul, relatează Al Jazeera.

Judecătorul districtual George Daniels din New York a decis că Republica Islamică Iran, Banca Centrală a Republicii Islamice Iran și Corpul de Gardă al Revoluției Islamice sunt responsabile de moartea a peste 1000 de persoane, în urma atacurile de la 11 septembrie 2001, din Statele Unite.

Conform deciziei pronunțate în lipsă de judecătorul american, Iranul ar trebui să achite despăgubiri de peste 6 miliarde dolari familiilor victimelor, respectiv 12,5 milioane de dolari pentru un soț sau o soție care și-a pierdut partenerul de viață în atentat, 8,5 milioane de dolari per părinte sau copil și 4,25 milioane de dolari per frate sau soră.

Foto: Coast Guard Compass