Invitaţie la istorie prin artă – BB/RA ’89, 23 mai 2014, Facultatea de Istorie jpeg

Invitaţie la istorie prin artă – BB/RA ’89, 23 mai 2014, Facultatea de Istorie

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Liviu Iancu
🗓️ 20 mai 2014

Evenimentul cultural Born Before/Raised After ’89 (BB/RA ’89) va debuta în noaptea de 23 spre 24 mai, în contextul mai larg al Nopții Albe a Galeriilor de Artă, și va continua până pe 16 iunie 2014, fiind găzduit de Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București. Ideea centrală a acestuia este de a exprima, prin intermediul artei contemporane, receptarea de către tânăra generație a tranziției societății românești de la totalitarism și comunism la democrație și capitalism, cea mai recentă filă din istoria comunității noastre politice.

Manifestarea va cuprinde expoziții de pictură, grafică, fotografie și sculptură ale unor tineri artiști români (printre care pictorii Felicia Ionescu, Ana Petrovici-Popescu, Maria Nechifor şi sculptorul Valentin Soare), recitaluri de muzică folk, jazz și electronică, proiecții de film, punerea în scenă a unor piese de teatru, cu adevărat o ofertă variată, care are meritul, pe de o parte, de a se adresa unei game largi de iubitori ai artei, iar pe de alta, de a prezenta un număr mare de perspective asupra trecutului recent al societății românești. Mai mult, pentru noaptea de 23 spre 24 mai, organizatorii propun și elemente de artă participativă, precum reconstituirea și evocarea cu ajutorul publicului a manifestațiilor de masă sau a unor clivaje sociale din perioadele comunistă și post-comunistă.

De ce ar trebui să mergeți?

În primul rând, ar fi o noapte de vineri spre sâmbătă petrecută într-un mod cu totul și cu totul inedit, în care cu siguranță veți vedea lucruri noi. Veți avea șansa de a intra în contact cu cele mai noi curente din arta contemporană, fără a plăti pentru aceasta decât cu câteva ore din viață, o investiţie de pe urma căreia cel mai probabil veţi ieşi în câştig. Dacă nu veți putea participa în noaptea de 23 spre 24 mai, începând cu orele 19.00, oricum veți avea șansa de a vizita expozițiile de pictură, grafică, fotografie și sculptură, dechise până pe 16 iunie. Nu o ratați, chiar dacă o faceți măcar pentru câteva minute, cât timp așteptați pe cineva pentru o întâlnire în zonă sau vă refugiați din calea ploii, căldurii sau a zgomotului de afară!

În al doilea rând, pentru că manifestarea este organizată de tineri, cu sprijinul tinerilor, în folosul și spre desfătarea tuturor (organizatorii sunt studenți ai Facultății de Istorie şi ai Universităţii Naţionale de Arte, partenerul principal este reprezentat de Asociația Studenților la Istorie „Dacia”, evident, cu sprijinul Facultăţii de Istorie). Adeseori, generația tânără din România este blamată, chiar hulită, pentru lipsă de cultură, superficialitate, inacţiune, neimplicare. Participarea la această manifestare este un bun prilej de a verifica (şi, cred eu, a infirma) temeinicia acestor aserţiuni şi o ocazie importantă de a-i sprijini pe acei tineri care nu se complac în a accepta asemenea etichete. Mai mult, pentru publicul tânăr, participarea este o oportunitate de a-i cunoaşte pe cei de o vârstă cu ei, de a lega noi prietenii, de a recepta noi idei, de a contribui la întărirea solidarităţii generaţiei tinere, solidaritate fără de care îi va fi greu să îşi promoveze valorile şi proiectele. Dincolo de succesul sau eşecul ei, această încercare trebuie preţuită şi încurajată în sine, pentru temeritate şi pentru aspiraţiile care i-au determinat apariţia.

În al treilea, dar nu îl ultimul rând, merită să participaţi pentru că ideea de a exprima şi de a conversa asupra istoriei prin artă este deopotrivă inspirată, înţeleaptă şi eficientă. Prea adesea unii resping istoria ca pe o disciplină plictisitoare şi prăfuită:împletirea istoriei cu arta are avantajul de a elimina asemenea atitudini şi prejudecăţi. Istoria are de câştigat pentru că arta o face mai accesibilă, mai plăcută, mai înălţătoare, iar arta are de câştigat prin abordarea unei tematici inepuizabile şi prin ancorarea într-un mai larg context social. Ambele domenii au de câştigat cu mult mai mult decât dacă ar fi tratate izolat, dar mai mult decât orice, în câştig ies cei care au şansa să asiste la o asemenea îmbinare fericită care stimulează deopotrivă sufletul şi mintea.

În concluzie, sunteţi aşteptaţi în noaptea de 23 spre 24 mai 2014 pentru a vedea cum sălile şi holurile Facultăţii de Istorie vor prinde viaţă şi vor vorbi despre memorie şi uitare, sublim şi grotesc, trecut şi viitor...

P.S. Mai multe detalii despre BB/RA ’89 puteţi afla prin accesarea adresei de internet http://searchingartgallery.wordpress.com/2014/05/11/comunicatul-bbra-89-noaptea-alba-a-galeriilor/. De asemenea, despre Noaptea Albă a Galeriilor vă puteţi informa la adresa http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/.

sursa:La Punkt