Interesul străin pentru zăcămintele de gaze în perioada interbelică

Autor 477 vizualizări


Interferenţe în politica românească privind înstrăinarea resurselor au existat şi în perioada interbelică, politicienii conturând două concepte antagonice, dar asumate şi faţă de care au fost loiali, fără alunecarea dintr-unul în altul în functie de statutul pe care-l aveau:în opoziţie sau la putere. În domeniul gazelor a fost promulgat conceptul care a reprezentat cel mai bine interesele României:„prin noi înşine”.

După descoperirea gazelor naturale la Sărmăşel (1909), lumea financiară ungară s-a străduit, sub imboldul presiunilor parlamentarilor, să determine oraşele ungureşti şi în special pe cele din Transilvania, prin oferirea unor condiţii deosebit de favorabile, să se intereseze mai mult pentru valorificarea gazului natural, în vederea exploatării acestuia în folosul general şi în special după modelul american, pentru întrebuinţarea lui în scopuri menajere. Din păcate, însă, oraşele din apropierea câmpurilor gazeifere erau în general slab populate, cu puţine resurse financiare şi în cele mai multe cazuri nu erau dispuse să suporte cheltuielile legate de investiţiile necesare. O altă explicaţie ar fi lipsa unei propagande suficiente de orientare a populaţiei către utilizarea gazelor naturale.

Ulterior Marii Uniri din anul 1918, economia românească, a trecut printr-o etapă de refacere şi accelerare a dezvoltării sale. În perioada imediat următoare, s-a accentuat rolul industriei în dezvoltarea economică a României, statul jucând un rol important prin elaborarea unor planuri de dezvoltare economică.

În perioada imediat următoare Marii Uniri s-au dezvoltat două curente:

-acceptarea capitalurilor străine fără rezerve şi dispreţuirea celui autohton, susţinută de către politicienii conservatori;

-consolidarea capitalurilor româneşti şi mixajul capital de stat şi privat, susţinută de politicienii liberali. Pretinzând participarea capitalului naţional la viaţa economică a ţării, liberalii nu excludeau capitalurile străine.

Concepte antagonice, idealuri, naţionalism şi patriotism, dezbateri de ideii au dezvoltat sectorul gazelor naturale prin capital şi know how românesc.

Liberalii erau conştienţi de absoluta necesitate a investiţiilor străine într-o perioadă când în România se resimţea o puternică lipsă de capital. În asemenea împrejurări, nu rămânea decât o singură soluţie-pe care liberalii nu au pregetat s-o afirme-aceea a "colaborării" capitalului naţional cu capitalurile de peste graniţă. Din această colaborare, liberalii sperau să realizeze maximum de foloase, dupa cum C.I Motas afirma:„…capitalul autohton investit în industrie şi finanţe, neînsemnat la început, avea să sporească treptat, să fructifice prin reproducţia capitalistă lărgită, ajungând în căteva decenii să ocupe în viaţa economică a ţării o poziţie dominantă, precumpănitoare în raport cu capitalurile străine”. Bineînţeles, beneficiile burgheziei româneşti a evoluat în raport direct proporţional cu consolidarea capitalului autoh­ton şi acest fenomen-din punct de vedere obiectiv-a prezentat un caracter pozitiv pentru dezvoltarea capitalistă a României.

După C. Alimănişteanu, problema resurselor de petrol şi gaze româneşti au fost abordate, în cadrul Partidului Liberal, de către Vintilă Brătianu, care a devenit pentru mai multe decenii mentorul Ţării Româneşti în materie de combustibi. În fapt din anul 1900 Vintilă Brătianu s-a preocupat în permanenţă de chestiunea petrolului şi mai târziu a gazelor, întrevăzând la timp rolul şi importanţa hidrocarburilor pe plan naţional şi mondial. Prin numeroase articole de presă, lucrări, intervenţii în Parlament etc., Vintilă Brătianu a contribuit mult la ridicarea problemei petrolului în special şi a gazelor în secundar la o chestiune de stat. Vreme de trei decenii, Vintilă Brătianu „… a determinat şi a inspirat-după cum a relevat un specialist al vremii, ­toate legiuirile liberale în materie de petrol”.

După primul război mondial, burghezia liberală-bazându-se pe poziţiile sale economico-financiare, ca şi pe deţinerea în repetate rânduri a puterii politice în stat (1918-1919, 1922-1926 şi 1927-1928) şi speculând contradicţiile existente între grupurile monopoliste internaţionale-a încercat, sub lozinca prin noi înşine, să se emancipeze de sub dominaţia capitalului străin, acţionând în sensul consolidării inte­reselor ei în domeniul economic. Politica „prin noi înşine” a exprimat, în esenţă, dorinţa celei mai puternice grupări a burgheziei româneşti de a-şi asigura un loc mai impor­tant în industria, băncile şi comerţul din ţară, cu scopul de a obţine pe această cale valorificarea optimă a capitalului propriu. Programul enunţat, exprima totodată dorinţa burgheziei liberale de a obţine beneficii tot mai importante din exploatarea bogăţiilor naturale (inclusiv a gazelor naturale). Deşi dorinţa de îmbogăţire exista şi la acea vreme, ideea de neînstrăinare a resurselor a avut un efect benefic asupra griji cu care acestea au fost abordate şi dezvoltate.

În urma alegerilor (1918), conducerea Guvernului revine Partidului Naţional Liberal, care prin politica şi sub conducerea preşedintelui său, I.C. Brătianu, determină schimbări importante, sub aspect, legislativ, organizatoric etc., în folosul activităţii gaziere şi al organizaţilor ce îşi desfăşoară activitatea în acest domeniul. Societatea maghiară de gaze (U.E.G.) care activa în Transilvania a putut lucra independent numai până la 8 august 1919. La această dată averea societăţii a fost pusă sub controlul Justiţiei, printr-o ordonanţă a Tribunalului Alba Iulia, motivată după expresia folosită în sentinţă, de faptul că:“între împrejurările de atunci averea societăţii era periclitată”.

După votarea legii lichidării averilor inamice, din 12 iunie 1923, V. Brătianu care deţinea portofoliu la Ministerul de Finanţe, emite la 15 decembrie 1923 o Decizie pentru lichidarea averii U.E.G. şi adjudecarea asupra Statului. Intenţia sa era ca statul, după ce va rămâne proprietar definitiv asupra averii, să despăgubească pe acţionarii unguri şi austrieci. Pe acţionarii germani urma să-i despăgubească statul german, în contul reparaţiilor de război. Acţiunile Statului maghiar le considera, ca revenind de drept statului român, fără nicio despăgubire.

Politici economice promovate responsabil în ani `20 s-au răsfrânt pozitiv asupra României pentru următorii 30 de ani.

Politica Guvernului liberal a adoptat un nou sistem în cadrul economiei româneşti, care era rezultatul firesc al unor constatări ce evidenţiau importante deficite financiare ale întreprinderilor ce activau în formula de regie de stat. Noile soluţii propuse ofereau acestora o autonomie şi o libertate de mişcare incomparabil mai mare. Astfel, în baza Legii comercializării din anul 1924, se transformă din Regia de Stat pentru explorarea şi exploatarea gazelor în societate pe acţiuni cu capital de stat (80%) şi capital privat exclusiv românesc (20%) şi impunerea unor conduceri profesioniste.

Consliul de administraţie al societăţii SONAMETAN, numit de către ministerul de resort era compus din cele mai mari personalităţi cu experienţă în industria gazelor naturale:Ludovic Mrazec, Constantin I. Motaş, Augustin Vancea etc. determinând dezvoltarea continuă a societăţii prin realizarea numeroaselor premiere europene:forarea sondelor oblice, construcţia staţilor de comprimare pentru mărirea capacităţii de transport, exportul gazelor naturale etc.

Capitalul străin a pătruns în sectorul gazelor naturale din România, după 80 de ani de existenţă a acestuia.

Astfel, industria de gaze s-a dezvoltat continuu în cei 100 de ani extrăgând aproape 1000 mld. de mc folosind know-how românesc, capitalurile străine reuşind să pătrundă în sectorul gazelor naturale din România abia după 80 de ani, în anul 2004 odată cu vânzarea pachetului majoritar la societatea PETROM, care deţine cca 50% din producţia de gaze din România.
 

 

 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro