Incediu la Catedrala Arhiepiscopiei Râmnicului jpeg

Incediu la Catedrala Arhiepiscopiei Râmnicului

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 8 iulie 2010

Incendiul care a cuprins, joi, acoperişul Catedralei Arhiepiscopiei Râmnicului, lăcaş de cult monument istoric, a fost provocat de către un lucrător care a folosit flacăra unei lămpi de gaz pentru a lipi un jgheab de scurgere a apei.

Potrivit preotului Emilian Grosenoiu, vicar administrativ al Arhieipiscopiei Râmnicului, o echipă de muncitori a executat, joi dimineaţă, lucrări de întreţinere în zona situată între acoperişul catedralei şi clădirea acestuia, iar incendiul a fost provocat de flacăra unei lămpi de gaz cu care un lucrător lipea un jgheab necesar scurgerii apelor pluviale.

"Acoperişul de tablă a fost vopsit acum două - trei săptămâni, iar în zona aceea a acţionat muncitorul care lipea jgheabul şi probabil că flacără a atins vopseaua şi astfel a luat foc. Am fost anunţat imediat de către omul în cauză, am anunţat pompierii care au intervenit prompt, iar pagubele sunt minore", a declarat preotul Emilian Grusenoiu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Potrivit sursei citate, între timp, reprezentanţii Arhiepiscopiei au scos din catedrală toate bunurile de patrimoniu, lăcaşul de cult fiind monument istoric, ridicat în anul 1860 de Sfântul Calinic, Episcopul Râmnicului şi având picturi interioare de Gheorghe Tattarescu, de o valoare inestimabilă.

"Pagubele sunt minore, obiectele de patrimoniu şi picturile nu au fost afectate, problema este că va trebui să dăm la o parte acoperişul şi să-l punem din nou la loc, dar este bine că ne-a ajutat Dumnezeu şi nu a fost ceva grav", a mai declarat preotul Emilian Grusenoiu.

Un incendiu a izbucnit, joi, la acoperişul de tablă al Bisericii din curtea Arhiepiscopiei Râmnicului, din Râmnicu Vâlcea, iar la faţa locului s-au deplasat autospeciale cu apă şi spumă şi cu scară pentru intervenţie la înălţime, focul fiind stins de pompierii militari după o oră şi jumătate de intervenţie.