Autor 2602 vizualizări


Arheologii au descoperit inscripţii magice gravate pe role mici de aur şi argint, alături de oseminte, îngropate de peste 2000 de ani.

Cercetătorii din Serbia încearcă să descifreze incantaţiile magice de pe rolele descoperite. „Alfabetul folosit este cel grecesc, atât am putut descifra. Limba folosită este limba aramaică-un mister est-european pentru noi.” a declarat Miomir Korac, şeful sitului arheologic.

Osemintele au fost descoperite în fundaţia unui amplasament de cărbune din nord-estul Serbiei, unde înainte a fost descoperit un oraş antic roman, Viminacium. Echipa lui Korac a descoperit printre oase două amulete din plumb, care se deschideau. Înauntru se aflau rolele din aur şi argint.  Cercetătorii cred că sunt incantaţii magice, care au fost depuse la înmormântare pentru a invoca puteri divine.

„Am reuşit să descifrăm numele câtorva demoni care ne trimit către teritoriul de astăzi al Siriei.” a afirmat arheologul Ilija Dankovic. Incantaţiile aflate pe rolele din metal preţios s-ar putea să nu fie niciodată descifrate, mai spun cercetătorii.

În trecut au mai fost descoperite astfel de amulete, pe teritorii din apropiere. „În general, erau incantaţii de dragoste, dar unele erau şi blesteme, magie neagră.”, mai spune Dankovic. De asemenea, tot arheologii sârbi afirmă faptul că amuletele sau astfel de incantaţii erau de obicei îngropate cu oameni care au murit în urma unor accidente violente, având credinţa că „ sufletele acelor oameni le ia mai mult timp să îşi găsească liniştea”.