"Iliada" a fost scrisă în 752 î e n    Cum au aflat cercetătorii data exactă jpeg

"Iliada" a fost scrisă în 752 î.e.n. . Cum au aflat cercetătorii data exactă

📁 Antichitate
🗓️ 5 martie 2013

Folosirea unor metode aplicate în genetică pentru a afla când a fost scrisă o operă literară pare din start improbabilă. Şi totuşi o echipă de cercetători americani a făcut acest lucru, scrie Huffington Post, citat de Agerpres.

Evoluţionistul Mark Pagel şi echipa sa au vrut să ştie când a fost scrisă una din primele poveşti ale civilizaţiei noastre:"Iliada". În acest scop au analizat evoluţia cuvintelor care alcătuiesc textul la fel cum biologii analizează genele. Studiul lor a fost publicat în revista Bioessays.

Oamenii de ştiinţă sunt de acord că opera lui Homer seamănă cu o culegere de întâmplări care circulau oral despre un pretins război al Troiei şi sunt de părere că se poate ca autorul să nu fi existat. Nu se cunoaşte nici data exactă când a fost scrisă 'Iliada'. Se consideră totuşi că opera, aşa cum o cunoaştem astăzi, a fost scrisă în secolul al VIII-lea î.e.n.

Prin urmare, cercetătorii au plecat de le principiul că războiul din Troia a avut loc şi au încercat să afle când a fost scris textul "Iliadei". "Limbajul evoluează la fel ca genele", a afirmat Mark Pagel în Inside Science. Observându-i evoluţia, se poate reveni în timp şi data un text.

Pentru a ajunge la un rezultat, cercetătorii au recurs la un mijloc numit lista Swadesh, o bază de date alcătuită din cuvinte adunate în anii 1940-1950 de lingvistul Morris Swadesh. Aceasta conţine 200 de concepte care au câte un echivalent în fiecare limbă şi cultură, cuvinte care denumesc părţi ale corpului, culori sau raporturi umane, cum ar fi "mamă" şi "tată". În Iliada se regăsesc 173 de astfel de elemente.

După ce le-au identificat, cercetătorii au comparat utilizarea lor în două limbi:hitita, limba vorbită de un popor contemporan cu epoca în care a avut loc războiul din Troia, şi greaca modernă. Au comparat apoi cei 173 de termeni în hitită, limbajul homeric şi greaca modernă, studiind în paralel şi istoria genetică a omenirii şi decodarea genomului uman pentru a vedea cum şi când se alterează în timp anumite gene.

Cercetătorii consideră astfel că Iliada a fost scrisă în 752 î.e.n., plus sau minus 50 de ani, dată care coincide cu celelalte ipoteze lansate până acum.

sursa:gandul.info