«Hora», logo-ul ce va reprezenta Centenarul Marii Uniri de la 1918

Autor 2573 vizualizări


În urma concursului de idei lansat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, împreună cu Uniunea Agențiilor de Publicitate din România și cu sprijinul International Advertising Association, al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii și al UNArte, la care au participat pro bono trei agenții de publicitate, a fost aleasă identitatea vizuală ce va reprezenta Centenarul Marii Uniri de la 1918 și al Războiului pentru Întregirea Neamului.

Cu un total de 234,64 puncte, propunerea câștigătoare este ”Hora” (foto sus). Aceasta s-a aflat pe primul loc atât în preferințele juriului, cât și ale publicului, din partea căruia a primit 27% din voturile exprimate, informează un comunicat al Ministerului Culturii.

Logoul a fost construit pornind de la două cercuri reunite de simbolul infinitului. Cercurile sunt compuse din puncte individuale care cresc și se dezvoltă. Hora infinită obținută este un simbol viu, sugerând continuitate împreună, rezistență și creștere, precizează comunicatul citat.

Toate cele 13 propuneri sunt în continuare disponibile la adresa http://centenar.cultura.ro/logo

""