Autor 1503 vizualizări


În urmă cu 15 ani, în noiembrie 2001, destinul meu de făcător de publicaţii a înregistrat un moment deosebit:apariţia pe piaţă a revistei „Historia”.

O publicaţie poate fi condusă, restructurată sau fondată de cineva. Toate aceste ipostaze le-am avut din 1972, când am devenit redactor-şef adjunct al revistei „Echinox” până în 2003, când am condus şi restructurat televiziunea de ştiri Realitatea TV.

Dintre toate raporturile mele cu o publicaţie, fondarea mi se pare cel mai plin de substanţă. A fonda o publicaţie înseamnă, practic, a o crea din nimic. Înseamnă a-i găsi profilul, publicul țintă, și stabili titlul, periodicitatea, structura, numărul de pagini, împărţirea materiei pe pagini, a-i alege viitorii redactori.

Am fondat în viaţa mea multe publicaţii, pe care, evident, le-am condus. În cele mai multe cazuri, nu o eternitate, deoarece, după un timp, conducerea unei publicaţii devine o activitate pândită de rutină. Oricât ar părea de ciudat nu mă mândresc cu fondarea „Zigzag Magazin”, nici a „Evenimentului zilei”, nici măcar a „SLAST”-ului dinainte de 1989. Mă mândresc cu fondarea revistei „Historia”. Și dintr-un simplu motiv:întâia și ultima oară în viața mea de gazetar (începută în 1968) investeam bani proprii într-o publicație.

În cazul revistei „Historia”, întâia oară în viaţa mea eram, împreună cu Vlad Pufu, şi proprietar al revistei. Dat fiind că eram acţionar principal al firmei care edita „Historia”, mă puteam considera proprietar principal, deși managerul era Vlad Pufu.

Din 1968, de când debutasem în presă, fondasem publicaţii, restructurasem publicaţii, condusesem publicaţii şi mai ales scrisesem la multe publicaţii. La unele, cum ar fi, de exemplu, „Expres Magazin” şi „Evenimentul zilei”, mă numărasem printre acţionari. Da, dar fusesem un acţionar minoritar şi, evident, unul care mă pricopsisem cu acţiuni în schimbul acceptului de a conduce publicaţia respectivă.

În rest, oricât ar părea de ciudat, la toate publicaţiile fondate, restructurate sau conduse fusesem salariat. Sclav al muncii salariate!, cum ziceam noi, pe vremuri, luând peste picior, blajin, fireşte, o celebră formulă a propagandei marxist-leniniste.

Cu „Historia”, eram întâia oară proprietar.

Mai mult, eram investitor, având în vedere că firma la care eram acţionar împreună cu Vlad Pufu, tot de presă, vârâse bani în „Historia”. Chiar dacă de managamentul publicaţiei răspundea Vlad Pufu, nu pot să nu-mi recunosc o anume mândrie, dar şi o anume responsabilitate:cea de proprietar.

„Historia” e o premieră absolută în destinul meu de gazetar. O publicaţie în care am investit nu numai talent, inteligenţă, trudă, dar şi bani. 

Toate publicaţiile fondate sau conduse de mine îmi ofereau un avantaj:riscul financiar nu era al meu, ci al altuia. Fireşte, puteam eşua în noua întreprindere editorială. Putea să n-am succesul dorit sau aşteptat. Ar fi fost însă un eşec editorial, un eşec ţinând de imaginea mea de profesionist. Eşecul revistei „Historia” ar fi fost însă un eşec financiar. La banii câştigaţi exclusiv ca gazetar, ar fi fost însă o lovitură.

Precizările acestea n-au fost făcute pentru a adăuga amintirilor de gazetar pe cele de investitor în presă. Ele au menirea de a reliefa cât de riscant a fost pariul meu pe o revistă de istorie precum „Historia”.

Ca făuritor de gazetă, dar şi ca investitor, am plecat de la o realitate:în România nu exista o gazetă nouă postdecembristă de acest gen. Exista, desigur, „Magazin istoric”. Revista venea de undeva, din comunism şi, în plus, avea un anume specific, dat chiar de titlu. „Historia” s-a vrut şi este, asemenea suratelor din Occident, o publicaţie de istorie, care, fără a coborî nivelul ştiinţific al cercetării, oferă cititorilor un alt fel de istorie. Nu una popularizată, ci una atractivă, pentru marele public.

De aici accentul, vizibil şi azi, pus pe ceea ce s-ar numi aspectele gazetăreşti ale Istoriei. Breaking-news-urile orelor astrale ale omenirii, cum le zice Stefan Zweig evenimentelor cruciale care au schimbat Istoria în câteva clipe sau în câţiva ani. Misterul, enigmele, tot ceea ce face Istoria palpitantă. Trădările, geloziile, ura, iubirea, complexele, luptele pentru putere – tot ceea ce dă Istoriei nota de telenovelă.

„Historia” a răspuns acestei percepţii populare asupra Istoriei. De la început ea a fost un succes.

În august 2009, împreună cu Vlad Pufu, am vândut „Historia” trustului Adevărul. N-am făcut-o de dragul meu, ci de dragul revistei. Pentru a fi la înălţimea publicaţiilor asemănătoare din Occident, „Historia” avea nevoie de condiţiile materiale pe care doar un trust de presă puternic le poate oferi. 

În noua formulă, tot cu mine la cârmă, dar dispunând de o echipă de redactori excelenţi şi de condiţiile materiale oferite de trustul Adevărul, revista „Historia” are un conţinut mult mai bogat, mult mai bine ilustrat şi o înfăţişare seducătoare pentru marele public, pentru publicul cititor.

Importanţa revistei e dată nu numai de tiraj, dar şi de faptul că e o publicaţie cerută des la Biblioteca Academiei Române. Revista e nu numai citită, dar şi studiată. Ce-şi poate dori mai mult o publicaţie de Istorie?

""