Germina Nagâţ (CNSAS), despre decizia în cazul Ursu: Este un semnal că torţionarii anilor '80 ai represiunii comuniste nu vor mai avea probleme jpeg

Germina Nagâţ (CNSAS), despre decizia în cazul Ursu: Este un semnal că torţionarii anilor '80 ai represiunii comuniste nu vor mai avea probleme

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 18 octombrie 2019

Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), atrage atenţia asupra consecinţelor deciziei de achitare în cazul Gheorghe Ursu. ”E grav că se dă un semnal către torţionarii anilor 80 că nu vor mai avea probleme în instanţă”, relatează Europa Liberă.

”Este una dintre cele mai șocante decizii pe care le-am văzut în justiție, nu doar pe tema securității ci în general, e uluitor ce s-a întâmplat. Dacă cineva citește concluziile scrise pe care le-a pus Andrei Ursu în acest proces, peste 180 de pagini de mărturii și de citate din documente, toate probele atașate, își dă seama că era de domeniul evidenței că a fost o crimă politică, că a fost o crimă împotriva umanității. Iar argumentația era esențială, nu doar pentru speța asta, ci pentru toate crimele împotriva umanității care s-au făcut în timpul regimului comunist. Eu nu pot să înțeleg această decizie și sunt absolut șocată. Toate probele care au ieșit la iveală în ultimi ani, de prin 2014 încoace- cauza a fost preluată după ce anterior fusese închisă-, dovedeau peremptoriu acest lucru: că e vorba de crimă politică și o crimă împotriva umanității. Aceste probe- mii de documente luate din arhiva Securității, de la CNSAS ( Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității n.r.)-, erau mărturii foarte clare și fără niciun dubiu demonstrau asta. Judecătorul a făcut, după părerea mea, un lucru nu doar etic înfiorător, ci îngrozitor și pentru noi toți, care la 30 de ani de la revoluție, așteptăm în țara asta justiție și credeam că s-a făcut o rază de lumină în procesul Vișinescu, în procesul Ficior. Riscurile, și nu doar pentru cauza lui Andrei Ursu, sunt că se creează un precedent pentru a nu aduce în fața instanței foarte multe alte cazuri similare din anii 1980. Torționarii anilor 80 trăiesc și își mănâncă liniștiți pensiile, cei din anii 50-60 sunt mult mai puțini, au dispărut pe cale naturală. Este un semnal că torționarii din ultimii ani ai represiunii comuniste nu vor mai avea probleme în instanță și mai este un semnal pe care îl primesc toate victimele din ultimii ani ai represiunii comuniste, ani care nu sunt cu nimic mai palizi sau mai blânzi decât anii 50. Asta este problema cu acest proces și asta este miza lui, de asta este foarte grav ce s-a întâmplat”, declară Germina Nagâț pentru Europa Liberă.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) i-au achitat, joi, pe Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, judecaţi pentru crime împotriva umanităţii în dosarul disidentului Gheorghe Ursu, schimbându-le şi încadrarea în tratamente neomenoase.