Ambasadorul Armeniei: „Dacă pentru Europa Primul Război Mondial este un capitol închis, pentru armeni acesta rămâne o rană deschisă şi sângerândă” png

Germania a recunoscut genocidul armean

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 2 iunie 2016

Parlamentul german a aprobat o rezoluție prin care recunoaște genocidul armean din 1915. Turcii amenință că acest gest ar putea duce la deteriorarea relațiilor dintre Germania și Turcia, anunță BBC.

Peste 20 de țări, inclusiv Franța și Rusia, precum și Papa Francisc, au recunoscut genocidul armenilor din 1915. Turcia neagă în continuare că ar fi existat o campanie susținută de ucidere a creștinilor armeni în timpul Primului Război Mondial. Turcii susțin că ce s-a întâmplat în 1915 nu poate fi calificat drept genocid și că cifra de 1.5 milioane de morți, susținută de comunitatea armeană, este mult exagerată.  

Cancelarul Angela Merkel nu a fost prezentă la vot, însă partidul pe care îl reprezintă și partenerii săi de coaliție au sprijinit rezoluția, care a fost adoptată cu un număr foarte mare de voturi. Parlamentarii germani au fost însă presați de turci înaintea votului, inclusiv prin amenințări și email-uri abuzive, susține presa germană.

Rezoluția adoptată recunoaște și faptul că Germania, la acea vreme aliată a Imperiului otoman, poartă o parte din vină pentru că nu a făcut nimic pentru a opri masacrul armenilor.