Franţa va trimite o a doua statuie a Libertăţii în Statele Unite jpeg

Franţa va trimite o a doua statuie a Libertăţii în Statele Unite

📁 Istorie recentă
Autor: Viorica Marin
🗓️ 3 iunie 2021

La 135 de ani de la inaugurarea primei Statui a Libertăţii, o nouă Miss Liberty va sosi pe 4 iulie la New York, pentru Ziua Naţională a Statelor Unite. Trimisă de Franţa, ea va părăsi portul Le Havre pe 7 iunie. Cea de-a doua Miss Liberty va fi instalată în grădina ambasadorului francez şi va rămâne în Statele Unite timp de zece ani, relatează adevarul.ro.

„Această idee a unei noi călătorii s-a născut dintr-o întâlnire din iulie 2019” cu Olivier Faron, administrator general al Conservatorului Naţional de Arte şi Meserii, explică diplomatul Philippe Étienne. „Am vrut să ne reconectăm cu această poveste franco-americană. Această statuie este un simbol dublu al libertăţii, dar şi al primirii”.

Astfel, Franţa a decis să ofere o a doua Statuie a Libertăţii „pentru a aduce un omagiu tuturor celor care, de ambele părţi ale Atlanticului, au făcut posibilă construirea Statuii Libertăţii şi care au luptat pentru ceea ce simbolizează ea în întreaga lume”. A doua Miss Liberty, înaltă de 2,83 metri, va fi găzduită temporar pe Ellis Island, unde se află Muzeul Naţional American al Imigraţiei. Această statuie, mult mai mică decât sora sa cea mare, va fi transportată ulterior la Washington şi instalată în grădina ambasadorului francez. „I-am avertizat pe vecini şi pe primarul din Washington, va fi vizibilă pentru toată lumea de pe stradă”, a spus Philippe Étienne. Deşi unii văd acest proiect ca pe o ironie la adresa lui Donald Trump, ambasadorul contestă şi califică această aventură drept apolitică.

Proiectul este, de asemenea, public, deşi finanţarea rămâne privată. Statul a ales armatorul CMA CGM ca partener. Această a doua statuie va rămâne în Statele Unite timp de zece ani, perioadă a împrumutului acordat de Conservatorul din Quai d'Orsay, apoi va reveni în Franţa. Această a doua Lady Liberty este una dintre replicile pariziene ale faimoasei Statui a Libertăţii. Prima Statuie a Libertăţii, de aproape 93 de metri înălţime, a fost concepută de Eugène Viollet-le-Duc, proiectată de Gustave Eiffel şi sculptată de Auguste Bartholdi. A fost oferită pentru a sărbători centenarul declaraţiei de independenţă a Statelor Unite, deşi nu a fost inaugurată decât zece ani mai târziu, în 1886.