Fost soldat SS pus sub acuzare pentru masacrul de la Oradour sur Glane jpeg

Fost soldat SS pus sub acuzare pentru masacrul de la Oradour-sur-Glane

📁 Al Doilea Război Mondial
🗓️ 9 ianuarie 2014

Un fost membru SS a fost pus sub acuzare pentru implicare într-un masacru comis în Franța în urmă cu aproape 70 de ani, relatează Digi24.

În iunie 1944, trupele Waffen-SS au ucis aproape întreaga populație din localitatea franceză Oradour-sur-Glane. Numărul victimelor a fost 642 de persoane, inclusiv femei și copii. Bărbații au fost împușcați, iar femeile și copiii au fost arși de vii în biserica satului.

„Un bărbat în vârstă de 88 de ani din Koln a fost pus sub acuzare. El și o altă persoană ar fi ucis 25 de bărbați într-un hambar, folosind mitraliere. De asemenea, a ajutat la incendierea bisericii satului”, potrivit unui purtător de cuvânt al tribunalului din Koln. Numele acuzatului nu a fost făcut public, relatează Sky News.

Noua anchetă se bazează pe dovezi din dosarele poliției secrete est-germane STASI, care conțin detalii despre șase soldați pe atunci de 18 sau 19 ani care sunt încă în viață.

Acuzatul neagă, spunând că nu a tras nici măcar un foc de armă și susține chiar că a încercat să salveze unele dintre victime.

Masacrul a urmărit să dea o lecție mișcării de rezistență franceze, după ce o mașină care transporta un medic SS a fost ținta unei ambuscade pe drumul către sat, iar ocupanții ei au fost răpiți.

Oradour a devenit, din păcate, un exemplu al eșecului post-război în pedepsirea celor vinovați, Comandantul unității SS care a comis masacrul a fost capturat de forțele aliate, dar nu a fost extrădat în Franța și a fost condamnat la moarte în lipsă de către un tribunal militar din Bordeaux. A murit în patul său, în Bavaria, în 1971. 

Un moment istoric a fost marcat în Franța anul trecut, când preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, a vizitat localitatea distrusă de trupele germane şi a mers pe străzile acesteia alături de omologul său francez, Francois Hollande.

Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, a devenit primul lider de la Berlin care a vizitat localitatea Oradour-sur-Glane.