Festivalul "Sighişoara Medievală": Vizitatorii pot participa la o şcoală de dans medieval jpeg

Festivalul "Sighişoara Medievală": Vizitatorii pot participa la o şcoală de dans medieval

Vizitatorii Festivalului "Sighişoara Medievală" vor putea participa, în premieră, la o şcoală de dans medieval, susţinută de coregraful Izabela Kevorkian, unde se vor studia menuetul şi tarantela, dar şi elemente de dans popular românesc.

Purtătorul de cuvânt al Festivalului "Sighişoara Medievală", Sanda Viţelar, a anunţat, marţi, că la ediţia din acest an vizitatorii vor putea participa la două şcoli inedite organizate de Izabela şi Florin Kevorkian, respectiv o şcoală de dans medieval, organizată în premieră, şi una de lupte medievale.

Potrivit Sandei Viţelar, şcoala de dans-care se va organiza sâmbătă şi duminică de la ora 11.00, în Piaţa Mercenarilor, coordonată de coregraful Izabela Kevorkian-va oferi vizitatorilor prilejul de a învăţa dansuri specifice perioadei medievale, dar şi posibilitatea de a afla mai multe informaţii despre evoluţia exprimării prin dans, de la dansul popular la cel de curte.

Astfel, cei care vor participa la această şcoală vor putea să înveţe "maniera de dans specifică epocii", urmând să studieze menuetul şi tarantela, dar şi anumite elemente de dans popular românesc şi cum s-a ajuns de la dansul popular la dansul de curte.

Ediţia din acest an a Festivalului "Sighişoara Medievală", care va avea loc între 26 şi 28 iulie şi care îi este dedicată lui Vlad Ţepeş, are un buget de peste 340.000 de lei, cea mai mare parte a banilor fiind asigurată de municipalitate.

Festivalul va fi transmis în direct pe internet, pe site-ul sighişoaramedievală.ro, a spus regizorul festivalului, Liviu Pancu.

La ediţia din acest an a festivalului preţul unui bilet de intrare este de 10 lei.

Potrivit organizatorilor, în perioada festivalului, în cetatea Sighişoara-care este singura cetate medievală locuită din Europa-se vor desfăşura doar activităţi legate de caracterul medieval al manifestării, evenimente culturale şi artistice, iar activităţile comerciale vor avea loc într-o piaţă situată în afara cetăţii.

De asemena, în cetatea medievală nu se va consuma alcool, nu vor exista mici şi bere şi nu se vor comercializa produse care nu corespund caracterului medieval al festivalului.

Potrivit programului pus la dispoziţie de organizatori, Festivalul "Sighişoara Medievală" va începe în 26 iulie, cu Marea Paradă a Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor şi Meşteşugarilor, urmată de deschiderea oficială în "Piaţa Vlad Cavalerul Dreptăţii" (Piaţa Cetăţii), cu salutul şi învestirea tuturor invitaţilor, de către Vlad Cavalerul Dreptăţii, drept cetăţeni liberi în Cetatea Sighişoarei.

Programul primei zile de festival mai cuprinde concerte, spectacole de animaţie, cu steaguri şi cu foc ale unor ordine cavalereşti din ţară, dar şi din Ungaria şi Bulgaria, iar la miezul nopţii-adunarea cavalerilor şi menestrelilor, retragerea cu torţe şi "judecata de taină a trădătorilor", la Turnul cu Ceas.

În "Piaţa Drăculeştilor" (Piaţa Boema) sunt programate concerte, un spectacol de teatru medieval şi o şcoală de dans, în timp ce în "Piaţa Micilor Dragoni" (Piaţa Răţuştelor) va ţine cursuri o şcoală de muzică medievală. În "Tabăra Cavalerilor Lup" se vor proiecta filme istorice, iar la "Casa Cronicarilor", de la Hotelul Sighişoara, vor avea loc conferinţe, seminarii şi întruniri.

Zilele de 27 şi 28 iulie vor începe, de asemenea, cu o paradă, urmată de diverse concerte şi reprezentaţii ale unor ordine cavalereşti.

În 27 iulie, la Casa Cronicarilor vor fi susţinute conferinţele "Eroul medieval în timpul modern", "Ordinul Dragonului" şi "Muzica la marile curţi europene". La miezul nopţii sunt programate un spectacol cu foc, o retragere cu torţe, spectacolele "Marea taină a cavalerilor" şi "Întâlnirea cu Vlad Cavalerul Dreptăţii", iar în 28 iulie sunt programate focul de artificii, "Marea retragere cu torţe" şi "Semnarea Marelui Pact cu Vlad Cavalerul Dreptăţii".

La ediţia din acest an a festivalului şi-au anunţat participarea formaţiile Ad Hoc, Lupus Dacus, Truverii, Nomen Est Omen, Cva Domini, Terra Alba (România) şi Ambient Folklore, (Bulgaria), precum şi trupele Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Lup, Toboşarul şi Garda Cetăţii Sighişoara (România), Ordinul Cavalerilor Crux Alba (Ungaria) şi Ordinul Cavalerilor Chigot (Bulgaria).

Evenimentul este organizat de Primăria Sighişoara şi Asociaţia Turistică Sighişoara, în colaborare cu Teatrul Scena, Teatrul Naţional şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Trupa Noua Acropolă şi UNATC Bucureşti.

sursa:mediafax.ro