Erdogan îndeamnă Rusia să nu invadeze Ucraina jpeg

Erdogan îndeamnă Rusia să nu invadeze Ucraina

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 18 ianuarie 2022

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat Rusia să nu invadeze Ucraina, potrivit agenţiei de presă Anadolu, preluată de AFP şi news.ro.

„Rusia ar trebui să reexamineze situaţia mondială şi propria situaţie pentru a depăşi această etapă”, le-a declarat Erdogan unor jurnalişti la finalul unei vizite oficiale în Albania. 

„Eu nu consider invazia Ucrainei de către Rusia o abordare realistă, pentru că Ucraina nu este o ţară oarecare. Ucraina este o ţară puternică”, a declarat Recep Tayyip Erdogan. 

Moscova a comasat circa 100.000 de militari la frontiera ruso-ucraineană, ceea ce a alimentat temeri în Occident cu privire la o invazie. „Această regiune nu va accepta un nou război. N-ar fi drept”, spune şeful statului turc. 

„Nu poţi gestiona aceste lucruri urmând logica «voi invada această zonă, o voi acapara»”, a insistat el. 

Statele Unite urmează să se pronunţe în zilele următoare cu privire la direcţia eforturilor diplomatice pe care le depun pentru dezamorsarea acestei crize provocate de preşedintele rus Vladimir Putin. Consultările ruso-occidentale de săptămâna trecută au eşuat.