Emmanuel Macron: „Franţa nu este nici pro rusă, nici anti rusă  Ea este pro europeană" jpeg

Emmanuel Macron: „Franţa nu este nici pro-rusă, nici anti-rusă. Ea este pro-europeană"

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 4 februarie 2020

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat luni, la Varşovia, o schimbare în relaţiile cu Polonia, situându-le în contextul Brexit-ului, dar și al relațiilor cu Rusia.

„Îmi doresc ca această vizită, discuţiile noastre, să marcheze o adevărată schimbare în rolul pe care îl putem juca împreună pentru Europa de mâine”, a spus Macron, adresându-se presei alături de omologul său polonez Andrzej Duda, la capătul unei întrevederi.

Potrivit lui Macron, cooperarea între Paris şi Varşovia trebuie să servească la „abordarea provocării climatice şi la sprijinirea Poloniei, care are în faţă o provocare ce nu trebuie subestimată”. Este vorba, în opinia preşedintelui Macron, „de a face mai puternic proiectul european, deoarece astăzi, (...) după Brexit, s-au instalat o fragilitate şi o îndoială”. El şi-a exprimat dorinţa ca Franţa şi Polonia să îşi dezvolte cooperarea în domeniul energiei şi în privinţa industriei militare, evocând proiectul viitorului tanc de luptă european.

Macron a propus totodată organizarea în următoarele luni a unui summit între Franţa, Germania şi Polonia - Triunghiul de la Weimar. Pentru a ne consolida cooperarea, aş vrea să propun organizarea unui summit al Triunghiului de la Weimar, care ne-ar permite să ne întâlnim cu cancelarul german", a spus Macron.

De asemenea, răspunzând îngrijorărilor polonezilor în legătură cu deschiderea sa faţă de Moscova şi criticile sale la adresa NATO, Macron a afirmat ataşamentul său faţă de Alianţa Nord-Atlantică şi angajamentul Franţei faţă de flancul estic, invocând participarea a circa patru mii de soldaţi francezi la exerciţii şi la patrule în această regiune. „Franţa nu este nici pro-rusă, nici anti-rusă. Ea este pro-europeană”, a spus el, promiţând un „dialog politic exigent” cu Rusia.

Duda a vorbit la rândul său despre un „progres”, salutând semnarea unui program de cooperare între Polonia şi Franţa în cadrul „parteneriatului lor strategic”. El s-a declarat convins că, după Brexit, „UE va trebui cumva să ia o nouă formă (...), cu o nouă distribuţie a cărţilor şi cu o nouă deschidere. Diferitele roluri din cadrul UE vor trebui reconfigurate”. Duda a mai spus că UE trebuie să devină un mecanism eficient şi atractiv, astfel încât nicio ţară să nu îşi mai dorească să părăsească blocul comunitar