Efectele Holocaustului sunt resimţite şi acum puternic de Rusia jpeg

Efectele Holocaustului sunt resimţite şi acum puternic de Rusia

📁 Holocaust
Autor: traducere de Simona Deleanu
🗓️ 16 iunie 2010

În perioada 1941-1944 peste 100.000 de evrei din sudul şi vestul Rusiei aflate sub ocupaţie nazistă au fost omorâţi. Un nou studiu citat de "The Moscow Times", sugerează că aceste acţiuni au condus în timp la o scădere economică treptată şi la o politică mai reacţionară în zonele unde acţiunile împotriva evreilor au fost intense.

În opinia economiştilor Daron Acemoglu de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, Tarek Hassan de la Universitatea din Chicago şi James Robinson de la Universitatea Harvard, oraşele şi regiunile cuprinse în harta de desfăşurare a Holocaustului s-au dezvoltat mai puţin, au un PIB scăzut pe cap de locuitor, dar şi un salariu mediu mai redus. Totodată, în aceste regiuni s-a observat, după căderea URSS, că acei candidaţi de extremă stângă, comunişti, au obţinut mai multe voturi decât ceilalţi.

Studiul mai arată că locuitorii din zonele aflate sub ocupaţie nazistă au votat în proporţie majoritară cu comuniştii după 1990, având o tendinţă mai ridicată de sprijin pentru conservarea URSS. Regiunile care au fost timp de minimum şase luni sub ocupaţie nazistă au fost Belgorod, Bryansk, Karelia, Kursk, Leningrad, Novgorod, Oryol, Pskov, Rostov, Smolensk and Voronezh. Cifra evreilor ucişi în Uniunea Sovietică este contestată:unii estimează că numărul lor a fost de 800.000, iar numărul minim avansat a fost de 135.000 de persoane ucise.

Autorii studiului subliniază şi faptul că uciderea evreilor a afectat structura socială a regiunilor, prin faptul că au fost omorâte persoane cu deplină capacitate de muncă, dar şi o parte din clasa de mijloc a societăţii, ca doctori, ingineri, supraveghetori, membrii ai partidelor.

Studiul limitează, în analiza sa, efectul factorilor antebelici, ca situaţia şi caracteristicile economiei, dar şi alte efecte negative ale ocupaţiei naziste. Această cercetare este primul pas în vederea determinării impactului evenimentelor istorice în lungul proces de dezvoltare a acestor regiuni.