Ediţia a VI a a concursului Eustory   Istoria Mea vă aşteaptă la premieră jpeg

Ediţia a VI-a a concursului Eustory - Istoria Mea vă aşteaptă la premieră

Concursul Istoria Mea-Eustory vă invită la ceremonia de premiere a ediţiei a VI-a, 2009-2010, desfăşurată sub Înaltul Patronaj al domnului Traian Băsescu, Preşedintele României. Ceremonia de premiere,   patronată de doamna Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor, va avea loc la Palatul Parlamentului, în ziua de vineri, 4 iunie 2010, ora 12. Intrarea de la ora 11.30 pe la Poarta Izvor (str. Izvor nr.2-4).

Concursul ISTORIA MEA – EUSTORY este organizat de Asociaţia DRIFI cu sprijinul Centrului de Studii Istorice, Economice şi Sociale, al Fundaţiei Körber, al Băncii Naţionale a României, al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, al Institutului Cultural Român, al Arhivelor Naţionale şi al Fundaţiei Culturale „Magazin Istoric”. La fel ca şi ediţiile anterioare, şi această ediţie se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Parte a reţelei EUSTORY, care grupează concursuri de cercetare istorică desfăşurate în 22 ţări europene, concursul ISTORIA MEA – EUSTORY îşi propune să stimuleze interesul tinerilor pentru cercetarea istoriei, precum şi dezvoltarea ataşamentului acestora faţă de comunitatea locală din care fac parte, faţă de valorile europene şi umane.

În cadrul acestui concurs, tinerii realizează cercetări istorice pe un subiect liber ales în cadrul temei generale propuse de organizatori. Lucrările pot fi individuale sau realizate în echipe formate din maximum 4 membri.

Tema acestei ediţii a fost LUMEA MUNCII IERI ŞI AZI:PROFESII, STILURI DE VIAŢĂ, REPREZENTĂRI.Termenul limită pentru expedierea lucrărilor a fost 15 ianuarie 2010.

Lucrările pot să fie prezentate fie sub forma unor texte scrise, fie sub cea a unor înregistrări audio sau video, animaţii computerizate, albume, fotomontaje, colaje, machete etc.;ele pot să fie redactate fie în limba română, fie în altă limbă în care participanţii învaţă istoria în şcoală în România, conform legislaţiei în vigoare. Două jurii distincte vor evalua lucrările, iar Consiliul Ştiinţific al concursului, format din 10 distinşi istorici din Bucureşti, Cluj şi Iaşi va stabili rezultatele finale.

Se vor acorda 1-3 premii I (în bani), 3-5 premii II (în bani), 5-10 premii III (în bani), 20-30 premii IV (în cărţi şi abonamente la reviste de specialitate), precum şi premii speciale. Fiecare participant şi fiecare îndrumător urmează să primească un certificat de participare, atestând contribuţia sa la concursul ISTORIA MEA-EUSTORY.