Donald Trump, declaraţii îngrijorătoare în privinţa NATO şi UE: "NATO este o organizaţie învechită"  Care a fost reacţia miniştrilor de externe ai UE jpeg

Donald Trump, declaraţii îngrijorătoare în privinţa NATO şi UE: "NATO este o organizaţie învechită". Care a fost reacţia miniştrilor de externe ai UE

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 16 ianuarie 2017

Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a acordat primul său interviu de după alegeri presei europene. Afirmaţiile sale au fost unele acide la adresa NATO, a Uniunii Europene, şi nu s-a ferit să îşi menţină în continuarea părerea despre Brexit. Declaraţii sale nu au rămas însă fără răspuns, miniştri de externe ai Uniunii Europene calificându-le ca fiind îngrijorătoare.

Donald Trump a declarat duminică seară, într-un interviu acordat publicaţiilor The Times şi Bild, că NATO este o organizaţie învechită:"Am spus cu mult timp în urmă că NATO are probleme. În primul rând că este învechită, pentru că a fost concepută acum ani și ani”. De asemenea, el a făcut referire şi la statele membre mai mici, care nu ating nivelul de 2% din produsul lor intern brut pentru cheltuieli militare, obiectiv fixat de NATO în 2014. "Noi trebuie să protejăm aceste țări, dar multe dintre ele nu plătesc ceea ce ar trebui", a subliniat viitorul președinte american, care a subliniat faptul că "aceasta este foarte nedrept față de SUA". "Nu există decât cinci țări care plătesc ceea ce ar trebui. Cinci. Nu este mult".

În privinţa opiniei că NATO este o organizaţie învechită, Trump a adus ca argument faptul că „nu s-a ocupat de terorism”. Cu toate acestea, „NATO rămâne foarte importantă pentru mine”. De asemenea, un alt lucru care i-a îngrijorat pe mai marii Uniunii Europene a fost predicţia preşedintelui ales al SUA că în viitor multe ţări vor ieşi din UE.

În interviu, Trump critică pe de o parte Germania, în special hotărârea Angelei Merkel în privinţa acceptării unui număr foarte mare de emigranţi în ţară, catalogând-o ca fiind o „greşeală catastrofală”. Pe de altă parte, atitudinea lui Trump faţă de Rusia este diferită în comparaţie cu a foştilor preşedinţi americani: „Ar trebui să fim pregătiţi să avem încredere în Putin”, a declarat acesta.

Reacţia nu a întârziat să apară. Germania, prin şeful diplomaţiei, Frank Walter Steinmeier, a declarat că poziţia lui Trump faţă de NATO şi UE îi îngrijorează. "Vom vedea care vor fi consecințele pentru politica americană", a mai spus neamţul, după ce  a avut întâlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.  Ministrul de externe al Franţei, Jean-Marc Ayrault, a declarat că aşteaptă să vadă ce rezervă viitorul şi nu se hazardează să creeze opinii doar pe baza unui interviu, şi nu a unor acţiuni concrete. "La fel ca în cazul Brexit, trebuie să rămânem uniți, să facem front comun, să nu uităm că forța europenilor stă în unitatea lor. Aștept cu nerăbdare ca noul secretar de stat american să își preia funcția ca să ne întâlnim și să discutăm despre chestiuni importante:relația cu Rusia, chestiunea ucraineană, sancțiunile, acordul nuclear cu Iranul, acordul de la Paris", a spus Ayrault.