Documentul care ar putea schimba ceea ce ştim despre descoperirea Americii jpeg

Documentul care ar putea schimba ceea ce ştim despre descoperirea Americii

📁 Documente istorice
Autor: Redacția
🗓️ 7 mai 2012

Un document bancar descoperit de curând indică faptul că ar fi existat alţi oameni care au păşit pentru prima oară pe pământ american, înainte de Cristofor Columb, care a ajuns în Caraibe în 1492, şi de John Cabot, care a acostat în Newfoundland (Canada) în 1497, scrie Daily Mail.

Cristofor Columb

În document se arată că o banca italiană i-ar fi acordat un împrumut lui John Cabot (Giovanni Caboto) pentru a găsi un teritoriu unde mai ajunseseră şi alţii înainte de el.

Creditul i-ar fi fost acordat acestuia pentru "a găsi pământul nou", despre care se ştia demult, dar pe care regalitatea britanică voia să şi-l revendice, sprijinind expediţia lui Cabot.

"Se ştie că împrumuturile acordate de băncile italiene au reprezentat cheia succesului unor expediţii iniţiate de navigatori italieni sub pavilionul altor regate, cum ar fi cel spaniol, portughez şi britanic", a explicat Evan Jones, specialistul care a enunţat noua teorie.

Actul bancar arată că beneficiarul John Cabot ar fi solicitat împrumutul pentru "a pleca să găsească pământul nou". Această nuanţă este, în viziunea cercetătorului Jones, o dovadă clară că era vorba despre un teritoriu deja cunoscut în epocă, dar a cărui descoperire nu fusese revendicată de niciun regat.

Dacă teoria se dovedeşte a fi adevărată, atunci descoperirea pământului american nu ar mai trebui atribuită lui Cristofor Columb, cel care a explorat insulele din Marea Caraibelor.

sursa:gandul.info