Dezbatere Historia: Bătălia pentru energie, tehnologia SUA în România | VIDEO jpeg

Dezbatere Historia: Bătălia pentru energie, tehnologia SUA în România | VIDEO

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 5 noiembrie 2021

Explozia preţurilor la energie la nivel global şi la nivel naţional arată că suntem într-un punct critic în ceea ce priveşte securitatea energetică. Pe de o parte, este nevoie de reducerea drastică a emisiilor de carbon pentru a preveni dezastrele cauzate de schimbările climatice accelerate, pe de altă parte, reducerea dependenţei de combustibili fosili impune introducerea de tehnologii noi care să acopere necesarul de energie.

România şi Statele Uite au anunţat la reuniunea pentru climă de la Glasgow încheierea unui parteneriat major în domeniul construcţiei de reactoare nucleare mici modulare, o tehnologie de ultimă oră ce va fi adusă în România. Parteneriatul prevede nu numai construirea în România a unor astfel de reactoare, dar şi potenţialul ca România să devină un centru regional pentru producerea de reactoare nucleare mici pentru ţările din regiune.

Ce impact va avea noua tehnologie, dezvoltată în România din punct de vedere strategic şi în ceea ce priveşte viitorul energetic al ţării? De ce au ales americanii să colaboreze cu românii în acestă privinţă? Unde şi în ce termen vor fi instalate reactoarele? Discutăm despre toate acestea la Dezbaterile Historia cu Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe şi cu profesorul Iulian Chifu, analist în probleme de politică externă şi de securitate, într-o emisiune moderată de Ion M.Ioniţă, redactor-şef Historia.