Autor 3688 vizualizări


Fructele de mare nu sunt doar o delicatesă actuală. Un studiu efectuat în Portugalia arată că oamenii de Neanderthal care au trăit în ultima perioadă glaciară aveau același obicei.

Jumătate din meniul oamenilor de Neanderthal care au trăit pe teritoriul actual al Portugaliei era alcătuit din moluște, crustacee, pești, păsări și mamifere marine, precum delfini și foci, susține studiul citat de sciencealert.com. 

”Asta înseamnă că aveau obiceiuri mult mai apropiate de omul modern, spre deosebire de teoriile de până acum”, susțin oamenii de știință, care au analizat o peșteră din Figueira Brava, în apropiere de Setubal. Aici, au găsit probe cu o vechime cuprinsă între 86.000 și 106.000 ani. 

Este prima descoperire de acest gen în Europa. Același obicei a fost detectat parțial la alți oameni de Neanderthal din afara Europei, dar nu se știa cât este de răspândit. 

Studiul este relevant pentru că ”fructele de mare sunt o sursă importantă de acizi grași, precum Omega-3, care pot spori dezvoltarea creierului”, mai scrie sciencealert.com.