Descoperire impresionantă în apropiere de Stonehenge jpeg

Descoperire impresionantă în apropiere de Stonehenge

📁 Preistorie
Autor: Redacția
🗓️ 23 noiembrie 2016

Un vast complex preistoric – datând de 5600 de ani – a fost descoperit la câțiva kilometri distanță de Stonehenge. Descoperirea din Wiltshire întărește teoria potrivit căreia ansamblul Stonehenge a avut rolul de monument sacru și sugerează că în întreaga regiune existau deja situri ritualice active încă dinaintea ridicării misteriosului Stonehenge. 

Descoperit în timpul unor săpături pentru un viitor ansamblu imobiliar, complexul de ruine – care măsoară circa 200 de metri în diametru – constă în aproximativ 1000 de kilometri de șanturi segmentate, dispuse în două cercuri concentrice. Potrivit arheologilor, aceste rămășițe datează din perioada anilor 3650 î.e.n., deci cu circa 700 de ani înaintea construirii Stonehenge-ului. „Aceste descoperiri schimbă mpdi

Acest timp de șanțuri reprezintă unul dintre cele mai misterioase complexe din Marea Britanie. Circa 70 de astfel de ansambluri există în țară, însă specialiștii nu sunt încă siguri cu privire la funcția lor. Ei cred însă că erau folosite ca așezări temporare sau locuri pentru ceremonii religioase.