Autor 6558 vizualizări


În urma studierii unor imagini făcute cu ajutorul sateliţilor, arheologii au reuşit să identifice "castelele de nisip" ale unei culturi dispărute din Sahara.

Fotografiile înfăţişează peste o sută de fortăreţe care au aparţinut unei civilizaţii dispărute din sud-vestul Libiei. Se presupune că aceste comunităţi ar fi existat între anii 1 şi 500 şi ar fi aparţinut garamanţilor.

Specialiştii au stabilit că fortăreţele, localizate la aproximativ 1.000 de kilometri sud de Tripoli, au aparţinut garamanţilor, după ce au analizat mai multe obiecte de lut, găsite la începutul anului. Expediţia cercetătorilor a fost întreruptă, la momentul respectiv, de izbucnirea războiului civil care a dus la sfârşitul regimului de 42 de ani al lui Muammar Gaddafi.

"Suntem uimiţi de nivelul la care s-au păstrat", spune liderul proiectului, David Mattingly, de la Universitatea Leicester din Regatul Unit, referindu-se la produsele antice descoperite. "Şi deşi aceste ziduri nu mai sunt cum erau, probabil, iniţial, mai ales din cauza eroziunii produse de vânt, continuă să stea în picioare şi să aibă 3 sau 4 metri".

O construcţie extraordinară

Mattingly susţine că arheologii ar fi putut confunda construcţia, cu uşurinţă, cu cele pe care romanii le foloseau pentru forturile care delimitau graniţele imperiului.

"Dar, de fapt, aceste construcţii sunt în afara graniţelor Imperiului Roman. Sunt semne ale unui veritabil regat african", spune el.

Aşezările, care includ cimitire şi câmpuri agricole, sunt foarte strâns grupate, susţin arheologii. De exemplu, într-o zonă cu o suprafaţă de 4 kilometri pătraţi există cel puţin zece sate, ceea ce înseamnă "o densitate extraordinară".

Cunoştinţele anterioare despre civilizaţia garamanţilor se bazau pe excavaţiile făcute în capitala acesora, Jarma, situată la 200 de kilometri nord-vest, dar şi din scrierile grecilor şi ale romanilor.

"Am reuşit să aducem imaginea unei civilizaţii foarte sofisticate", spune Mattingly. "Aveau metalurgie, textile de înaltă calitate, un sistem de scris. Aceste semne ne indică faptul că vorbim despre o societate organizată, de nivelul unei societăţi statale".

Mattingly şi echipa lui au reuşit să urmărească civilizaţia garamanţilor cu ajutorul unui grant de 2, 5 milioane de euro, din partea Consiliului de Cercetare Europeană al Uniunii Europene. Autorităţile libiene nu au investit bani în cercetările de teren, ceea ce a dus la o lipsă profundă de cunoaştere a vechii civilizaţii, consideră arheologul Philip Kenrick de la Universitatea Oxford.

Cultura străveche a "înverzit" Sahara

Noile descoperiri arată că garamanţii aveau sisteme de irigare foarte bine puse la punct, care au creat oportunitatea menţinerii unor oaze verzi în deşertul arid al Saharei.

"Este un mediu hiperarid saharian şi stă doar în abilitatea oamenilor de exploatare a apelor subterane să schimbe acest lucru", spune Mattingly.

Garamanţii au forat în rezervoarele preistorice de apă folosind canale subterane pentru a putea să cultive plante mediteranee, cum ar fi grâu, orz, smochini şi struguri, dar şi plante sub-sahariene, ca sorg şi bumbac.

Mattingly şi echipa lui susţin că ar fi durat aproximativ 77.000 de ani de muncă pentru construcţia canalelor subterane de irigat, fără a include muncaefectuată pentru săpături sau pentru mentenanţă. Un an de muncă este unitatea de măsură echivalentă cu munca depusă de o persoană într-un an.

Au rămas africanii antici fără apă?

Deşi ceea ce s-a întâmplat cu garamanţii rămâne o enigmă, echipa lui Mattingly consideră că grupurile de africani din deşert au intrat în declin după ce rezervele de apă au început să se diminueze.

Paul Bennett, şeful Societăţii pentru Studii Libiene, localizată în Regatul Unit, este de acord că scenariul este unul plauzibil.

"Apa subterană nu este o resursă regenerabilă, dacă îţi consumi ce ai în rezervor, acesta nu se va mai umple din nou", spune Bennett, care nu a fost însă parte a cercetării.

Colpasul Imperiului Roman şi conflictele din Mediterană ar fi putut afecta serios comerţul civilizaţiei sub-sahariene, care se baza puternic pe acesta, conform profesorului Kenrick. (Adrian Marica)

Sursa: National Geographic