De 20 de ani Vladimir Putin este la putere în Rusia  Care au fost crizele care l au adus aici? jpeg

De 20 de ani Vladimir Putin este la putere în Rusia. Care au fost crizele care l-au adus aici?

📁 Istorie recentă
Autor: europolitics.ro
🗓️ 1 mai 2019

Prăbușirea rublei, în anul 1998, a fost o consecință a crizei financiare asiatice care începuse cu un an înainte și scânteia care l-a adus la putere pe Vladimir Putin.

Luni de zile, guvernul Rusiei s-a chinuit să limiteze efectele devastatoare ale dezastrului economic din Est. Rusia deja se adâncise, oricum, într-o depresie economică ce părea interminabilă. 

Undele de seismice ale colapsului Uniunii Sovietice au fost amplificate de „terapiile de șoc”, iar în a doua parte a anilor 90, sărăcia și șomajul erau răspândite la scară largă. Speranța de viață scăzuse dramatic iar simptomul unui colaps social în toată regula plutea în aer. Bomboana pe colivă a fost protestul minerilor din mai 1998, care blocaseră calea ferată trans-siberiană în mai multe locuri din cauza salariilor neplătite. 

image

În mijlocul acestui dezastru național, administrația Elțîn a folosit resurse financiare imense pentru a susține puterea rublei și a ținut să insiste în fața investitorilor internaționali și în fața FMI-ului că nu se va devaloriza. 

În cele din urmă, presiunea financiară s-a dovedit a fi mult prea mare iar, pe 17 august 1998, guvernul de la Kremlin anunța o primă devalorizare a rublei. Dar nu a fost atât. Rusia nu și-a mai putut onora datoriile interne și a adoptat un moratoriu cu privire la plățile datoriilor externe. 

image

În următoarea lună, rubla și-a pierdut două treimi din valoare, inflația a urcat vertiginos iar șomajul și sărăcia se răspândiseră, dramatic, în toată țara. Chiar și înainte de criză, milioane de angajați se duceau la muncă, deși erau neplătiți de săptămâni sau chiar luni întregi! 

Politica internă stătea pe un butoi cu pulbere 

Pe 23 august, Elțîn avea să-l destituie pe premierul Sergei Kirienko după numai cinci luni de zile și dorea să-l înlocuiască cu predecesorul său, Viktor Cernomîrdin.

Doar că relația lui Elțîn cu Duma, parlamentul rus, era aproape inexistentă. În octombrie 1993, Duma se numea Congresul Deputaților Poporului. Pe fondul consolidării puterii prezidențiale și a reformelor nepopulare, între Elțîn și Congresul Deputaților Poporului a izbucnit într-un conflict de proporții, care mai avea puțin și se transforma într-un război civil. Având susținerea armatei și a securității, președintele Rusiei a trimis tancurile și a demolat sediul parlamentului. 

După Constituția din decembrie 1993, puterea Dumei se diminuase considerabil. Cinci ani mai târziu, sub auspiciile crizei, parlamentul rus s-a răzvrătit, refuzând de două ori numirea lui Cernomîrdin. Ca să nu dizolve legislatura și să organizeze noi alegeri, Elțîn a fost obligat să-l instaleze în funcția de premier pe Evgheni Primakov, ministrul de Externe la acea vreme. 

El avea să stea în funcție din septembrie 1998 până în mai 1999, dar această perioadă a fost semnificativă, întrucât abordarea politică a fost una mult mai statală. Ca ministru de Externe, între 1996 și 1998, Primakov renunțase la orientarea pro-Vest a lui Elțîn și a căutat să îmbunătățească relațiile cu China și India, pentru a contrabalansa influența SUA și a aliaților săi. La fel a procedat și ca premier. În ziua când NATO a început să bombardeze Serbia în martie 1999, Primakov, care se afla în avion, în drum spre Washington, a ordonat imediat să facă pilotului să se întoarcă în Rusia. 

Pe plan intern, unul dintre primele demersuri ale lui Primakov a fost acela de a acorda prioritate plăților arieratelor salariale și de pensii. El a încetinit, de asemenea, ritmul privatizărilor, iar la începutul anului 1999, a demarat o serie de investigații pentru privatizările care se făcuseră sub suspiciuni de corupție. Aceste măsuri, însoțite de o retorică anti-oligarhi, au câștigat rapid suficientă popularitate, iar Primakov se gândea la președinție. 

Ideea că Primakov ar putea ajunge la putere, amenințând rezultatul tranziției la piața liberă din anii 1990, a fost destul de îngrijorătoare atât pentru Elțîn, cât și pentru susținătorii lui occidentali. În plus, Elțîn se temea foarte tare de posibilitatea foarte reală să fie urmărit penal la finalul mandatului său. Pe măsură ce criza economică s-a acutizat, devenise din ce în ce mai evident că Elțin trebuia să găsească un succesor în care să se poată baza, pentru a-i garanta imunitatea.

Click aici pentru continuare pe europolitics.ro