"Cumințenia Pământului", opera lui Brâncuși, scoasă la vânzare jpeg

"Cumințenia Pământului", opera lui Brâncuși, scoasă la vânzare

Una dintre cele mai semnificative opere brâncușiene aflată pe teritoriul românesc, "Cumințenia Pământului"-parte a unei colecții bucureștene particulare-a fost pusă în vânzare și va fi prezentată luni în cadrul expoziției private dedicate avangardei românești "Showcasing Romanian Avant-garde Art, from Private Collections, on exclusive display", organizată de către Artmark cu prilejul vizitei unor importanți colecționari internaționali, informează AGERPRES.

Opera face în prezent obiectul mai multor oferte de achiziție, unele aparținând unor colecționari români, altele provenind de la colecționari și instituții culturale internaționale. Întrucât capodopera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului cultural național, Casa Artmark, în calitate de mandatar al proprietarilor, a debutat în 3 septembrie procedura de înștiințare a Ministerului Culturii în vederea exercițiului preempțiunii, conform obligațiilor legale.

Potrivit comunicatului, notificarea statului român de către Casa Artmark cu privire la punerea în vânzare a sculpturii lui Brâncuși, drept răspuns la ofertele existente în piața internă și în cea internațională, creează acestuia ocazia de a păstra și muzealiza importanta capodoperă.

Realizată în 1907, "Cumințenia Pământului", alături de opere precum "Sărutul" și "Rugăciunea", marchează cea mai apreciată perioadă de creație a artistului, în care acesta formula noi sensuri filozofice cu valoare universală, turnate în expresii formale de noutate absolută.

"Cumințenia Pământului" a fost cumpărată în 1911 de inginerul și iubitorul de artă Gheorghe Romașcu chiar de la artist, confiscată abuziv în 1957 de conducerea comunistă a Muzeului de Artă și retrocedată după 51 de ani și un proces îndelungat.

Actualmente sculptura, realizată în calcar crinoidal — primul posesor al sculpturii povestea că știe de la Brâncuși că ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului, este evaluată la suma de 20 milioane de euro.

Cea mai importantă tranzacție recentă a unei opere de Brâncuși este adjudecarea în 2009 de către Casa Christie's din Paris a sculpturii în lemn "Madame L.R." pentru prețul de 26 de milioane de euro (fără comisioane și taxe incluse).

Ultima vânzare a unui Brâncuși, petrecută tot la Casa Christie's, de data aceasta la New York, în iunie 2014, s-a soldat cu 5, 4 milioane de euro pentru un simplu studio în gips al viitoarei capodopere "Sărutul".