Cum s au transformat Bucureștiul în Londra și Ploieștiul în New York, pentru serialul „Ocolul Pământului în 80 de zile”  jpeg

Cum s-au transformat Bucureștiul în Londra și Ploieștiul în New York, pentru serialul „Ocolul Pământului în 80 de zile”

📁 Istoria Filmului
Autor: Redacția
🗓️ 14 ianuarie 2022

Noua ecranizare a celebrului roman al lui Jules Verne „Ocolul pământului în 80 de zile” a fost realizată și în România, „în locații versatile din București sau Ploiești”, notează revista britanică CN Traveller. Producătorii au ales pentru filmări capitala București, cu Centrul Vechi și Piața Universității, interiorul și exteriorul Palatului Culturii din Ploiești, transformat de scenografi în Gara Centrală din New York, locul de unde, în 1872, a început călătoria personajelor, dar și un viaduct din satul Homorâciu, județul Prahova.

Serialul, o coproducție Anglia, Franța și Germania, a fost cumpărat de BBC și este difuzat din data de 2 ianuarie. Miniseria are opt episoade. Filmările, întrerupte din cauza pandemiei, au fost reluate în toamna lui 2020 și finalizate anul trecut. Rolul exploratorului britanic Phileas Fogg, care, în urma unui pariu își asumă provocarea de a înconjura globul în 80 de zile, este jucat de David Tennant („Broadchurch”, „Dr. Who”), un actor scoțian de televiziune, cinematografie și teatru.

Rolul valetului Jean Passepartout este interpretat de francezul Ibrahim Koma („Je Suis Daddy”, „Mother is Wrong”). Fogg mai este însoțit în aventura sa de jurnalista aspirantă Abigail Fix, interpretată de nemțoaica Leonie Benesch („The Crown”). În noua ecranizare a celebrului roman al lui Jules Verne, partea română a producției a fost reprezentată de Castel Film. Dacă actorii s-au schimbat, ba chiar rolul lui Fix a fost oferit unei actrițe, ceea ce nu s-a modidicat este decorul – o parte esențială a poveștii, indiferent de epocă sau de buget, a observat CN Traveller, site-ul revistei Condé Nast Traveller.

„Gama provocatoare de locații necesare a fost obținută din doar două țări, Africa de Sud și România”, notează CN Traveller, care remarcă „peisajele extrem de versatile din România”, care au recompus atmosfera de la Londra, Parisul, orașul britanic Liverpool sau metropola New York.

„Capitala București a oferit producției atât locații, cât și decoruri de studio, iar arhitectura cu influență franceză a Centrului Vechi a făcut ca secvența extinsă a primului episod, din Paris, să fie relativ ușoară. Londra a fost o provocare. După multe căutări, am găsit strada lungă, în spatele Universității, care să semene cu celebrul Pall Mall londonez”, a mărturisit regizorul Steve Barron.

„Palatul Culturii din Ploiești, cea mai inteligentă mișcare”

România a înlocuit și Italia în episodul 2. Locul prăbușirii balonului, la Brindisi, a fost, de fapt, un câmp de lângă Mogoșoaia, Ilfov. Secvența palpitantă a traversării trenului pe un viaduct din India care nu poate susține greutatea garniturii a fost filmată lângă micuțul sat Homorâciu, Prahova, aflat pe DN1 A, pe drumul spre stațiunea Cheia și spre Brașov.

image

Trenul, pe viaductul de la Homorâciu | Foto: captură video

De asemenea, scenele din Vestul Sălbatic au fost filmate nu în căldura Africii de Sud, ci pe un platou din București. „Cea mai inteligentă mișcare dintre toate a fost, însă, folosirea Palatului Culturii din Ploiești, un oraș la nord de București care s-a îmbogățit prin producția de petrol în secolul al XIX-lea și are clădiri monumentale”, conchid editorii revistei britanice.

image

recuzita folosită a fost lăsată în Palatul Culturii, după filmări | Foto: Ziarul Prahova

image

Clădirea Palatului Culturii apare de mai multe ori în serie, mai întâi în episodul 1, locul sosirii lui Fogg la Paris, iar apoi în episodul 8, ca Grand Central Station din New York. Foto: captură video

Decor la Palatul Culturii din Ploiești: o casă de bilete de la Gara Centrală din New York | Foto: Ziarul Prahova