Cum arată un oraş cu o vechime de peste 3 000 de ani jpeg

Cum arată un oraş cu o vechime de peste 3.000 de ani

📁 Antichitate
🗓️ 21 octombrie 2013

Unul dintre cele mai vechi oraşe ale lumii este Balkh, în prezent un ţinut care are în componenţa sa un sit urban de 11 kilometri pătraţi, fiind situat în vestul centrului administrativ al Afganistanului, Mazar-e-Sharif, şi la 46 de kilometri de râul Amu Darya.

Numele antic al centrului urban Balkh a fost iniţial Paktra, ulterior Bactria, fiind recunoscut pentru mult timp drept centrul spiritual al religiei zoroastriene. În antichitate, unii autori istorici susţin că oraşul rivaliza cu alte centre urbane, cum ar fi Babilonul. Această zonă pune Afganistanul de astăzi pe harta politică, economică şi religioasă încă de acum 4.000 de ani. Fondatorul primei religii monoteiste din lume, Zoroastru, este potrivit anumitor surse istorice una dintre personalităţile care a trăit şi a murit în Balkh în urmă cu aproape 3.500 de ani. În acest oraş, Alexandru cel Mare l-a omorât pe regele Balkhului şi s-a căsătorit cu fiica acestuia, Roxana.

Teritoriul Balkhului a fost un nod esenţial al comerţului nomazilor, punct de stabilire a coloniştilor, dar şi persoanelor religioase. Mai multe informaţi provenite din scrieri ale secolelor VII-XIII susţin importanţa Balkhului, fiind în acelaşi timp centru religios, comercial şi educaţional care asigura legăturile cu India şi China. Cele mai multe informaţii din acea perioadă precizează existenţa mânăstirilor budiste, dar ulterior este menţionată ascensiunea noi relegii întemeiate de Mahomed.

Exploratorul Marco Polo a descris Balkhul drept „un oraş măreţ şi nobil”. Un locuitor cu notorietate al acestui oraş a fost poetul Rumi, recunoscut pentru scrierile sale din secolul XIII, cel care vorbeşte de oraş în operele sale. Localitatea a fost distrusă în cea mai mare parte de mongolii conduşi de Ginghis Han în 1220, ulterior de Timur Lenk, un secol mai târziu.În prezent, provincia Balkh din nordul Afganistanului reprezintă unul din cele mai importante situri din lume, iar oraşul care poartă acelaşi nume este doar o umbră a ceea ce a fost în urma cu sute sau mii de ani.