Autor 18773 vizualizări


Ancheta comisiei austriece, declanşată la Alba Iulia în ianuarie 1785 pentru condamnarea lui Horea, Cloşca şi Crişan, a durat aproape o lună. Ca să poată îndeplini ordinul împăratului de la Viena, a fost adăugat sentinţei articolul ce prevedea pedeapsa cu moartea prin zdrobirea oaselor condamnatului cu roata.

Capii Răscoalei de la 1784-1785 au fost prinşi prin trădare la sfârşitul anului 1784. Ulterior, au fost aduşi la Alba Iulia. Horea şi Cloşca au fost încarceraţi la porţile a III-a şi a IV-a a Cetăţii ridicate de austrieci la Alba Iulia pe spatele ţăranilor români. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor.

„Crişan… s-a făcut vinovat de crimele cele mai grave şi neiertate“

Prima sentinţă pronunţată la Alba Iulia a fost pentru Crişan, în 14 februarie 1785., , În urma ordinului onorabilei comisii cezaro-regale instituite de Majestatea sa, pentru cercetarea şi înfrânarea tulburărilor ivite între ţăranii din Marele Principat al Transilvaniei, s-a pronunţat, la data de mai jos… contra unui făcător de rele, care a fost supus cercetării, împreună cu alţi capi ai tulburării, anume George Crişan, locuitor în Cărpiniş, în comitatul Alba, în etate de 52 ani, de religie veche şi supus cameral, ale cărui crime s-au constatat prin depoziţiile martorilor juraţilor care încă înainte de a se pronunţa sentinţa s-a sinucis în închisoare”, se spune în sentinţa data de comisia de anchetă.

Prin faptele sale, George Crişan, ca unul care a tulburat liniştea publică cu rea credinţă, ca agitator şi amăgitor al poporului de rând, ca incendiator scelerat şi crud ucigaş s-a făcut vinovat de crimele cele mai grave şi neiertate, atât cu propria persoană cât şi pentru crimele comise de poporul atât de dânsul. Si, în sfârşit, ca să poată scăpa de severitatea meritată a judecăţii s-a făcut propriul său ucigaş”, concluzionau anchetatorii lui Crişan.

Ca să dea o imagine şi un exemplu de oroare acestei pedepse, „corpul neînsufleţit al acestui criminal principal(Crişan n.r.) să fie târât la locul de osândă şi acolo, în conformitate cu codul criminal carolin şi terezian, articolul despre ofensarea majestăţii civile, rebeliune, şi articolul despre pedepse în general, călăul să-i taie capul şi să-l despice corpul în patru, capul să i se pună în teapă în satul său Cărpiniş, iar celelalte patru părţi să se tragă (pună) pe roate, anume partea de sus a corpului (să se expună) la Abrud, o parte de jos la Bucium în comitatul Alba de Jos, a doua parte de sus la Brad şi a doua parte de jos, la Mihăileni în comitatul Hunedoara“.

Sentinţa a fost pusă în practică de călău două zile mai târziu, la 16 februarie, iar bucăţile corpului lui Crişan încărcate pe car, duse şi expuse în locurile indicate.

Sentinţă comună pentru Horea şi Cloşca

Pentru Horea şi Cloşca s-a pronunţat o sentinţă comună, la 26 februarie 1785 şi a fost publicată în aceeaşi zi. Actul s-a citit lui Horea şi Cloşca în nemţeşte, de către „auditoriul” miliţiei de graniţă, iar în româneşte de către interpretul contelui Jankovich, cel care a coordonat ancheta.

Sentinţa. În procesul criminal intentat contra lui Horea, numit altminterea şi Ursu Nicola, din comuna Râu Mare, în etate de vreo 54 de ani, de religie neunită, căsătorit şi supus cameral, apoi contra lui Ion Cloşca din Cărpiniş, tot din Marele principat, (în etate de vreo 30 de ani, de religie neunită, căsătorit şi de asemenea supus cameral) Comisia aulică cezaro-regală, ordonă prea graţios din partea Majestăţii Sale să cerceteze tulburările şi să cheme la ordine pe ţărani, a stabilit în drept, potrivit legilor preaînalte:… amândoi, Horea Cloşca, în conformitale cu articolul 62 despre tulburări şi tumulturi, şi articolul 90, despre tâlharii, să fie aduşi la locul de osândă (Dealul Furcilor) şi acolo să li se frângă cu roata toate membrele corpului începând de jos în sus, mai întâi lui Cloşca apoi lui Horea, corpurile lor să fie tăiate în patru, capul şi părţile corpului să se pună (tragă) pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate iar inimile şi măruntaiele lor să fie îngropate la locul supliciului”, se spune în sentinţa pronunţată pentru Horea şi Cloşca.

O descriere amănunţită a evenimentului sângeros din 28 februarie 1785 se află în scrisoarea lui Iosif Gabri, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, trimisă unui prieten al său la Roma, în 2 martie 1785. „După cum prevedea sentinţa întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile nouă şi jumătate, Horea şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot schizmatic (ortodox). Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă. Ei au fost însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestraşi orăşeni şi de haiduci. Batalionul pedestraşilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat la cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul in formă de careu şi între cavalerie şi astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie din faţa mea“, se spune în scrisoarea transmisă la Roma.

Scrisoarea călăului către judele oraşului

Călăul oraşului Alba Iulia era la acea vreme un ţigan cu nume de principe, Grancea Rakoczy. Cele mai preţioase informaţii despre cel care i-a zdrobit cu roata pe conducătorii Răscoalei de la 1784-1785, Horea şi Cloşca, apar într-o scrisoare pe care a adresat-o judelui oraşului Alba Iulia. Documentul a fost scris în limba maghiară de vreun slujbaş al oraşului în aprilie 1785, la puţin timp după execuţia conducătorilor Răscoalei, în care Grancea Rakoczy a avut rolul principal.

"E ştiut că în răscoala trecută mulţi din corifeii Românilor au fost osândiţi şi a trebuit să-i execut după poruncă. Eram tocmit pentru execuţii tocmai atunci la Sebeş, dar am fost oprit de Nobilul Comitet pentru osândiţii de aici;îmi poruncise să nu mă mişc nicăieri din loc, căci vor fi mulţi de executat. A trebuit deci să-mi las câştigul de acolo-am şi scrisoare despre asta-ca să nu fie nicio întârziere din vina mea. Dar, desi am executat aici pe corifeii cei mari, pe mulţi tovarăşi de-ai lor, întocmai cum cerea sentinţa şi am cărat împreună cu ucenicii mei în patru părţi trupurile lor tăiate în bucăţi, după poruncă, am cerut şi am umblat în zadar pe la slujbaşii comitatului pentru plata ostenelii mele. Rog deci pe Cinstitul şi Nobilul Jude să-mi îndrepte plângerea acolo unde crede că voi putea dobândi răsplata trudei mele, căci acesta este meşteşugul meu obişnuit şi învăţat şi dacă în acesta sufăr vreo scădere, nu-mi pot ţine nici eu vieaţa... În nădejdea plătii m-am încărcat şi eu cu mai multe datorii. Aşteptând această dreaptă mângâiere rămân al Domnului Jude şi al Cinstitului şi Nobilului Magistrat, săracă, supusă şi credincioasă slugă. GRANCEA RAKOCZY, Călăul Alba Iuliei“, se arată în scrisoarea trimisă de Grancea Rakoczy către judele oraşului.

Istoricii spun că din conţinutul scrisorii călăului ar trebui să înţelegem mai bine personalităţile situate în vârful piramidei feudale, de la împăratul de la Viena, nobilime şi până la cel care a zdrobit cu roata.

Plata călăului, echivalentă cu preţul a 20 de vedre de vin

Judele oraşului i-a respins cererea, pe motiv că nu ei l-au angajat, ci ţara, aluzie la împăratul de la Viena. În cele din urmă cererea călăului a ajuns la Gubernul Transilvaniei de la Sibiu. Grancea Rakoczy a primit suma de 51 de florini:câte şase de cap, pentru Horea, Cloşca şi Crişan şi câte trei pentru execuţia cu roata, tragerea în ţeapă, spânzurarea şi decapitarea celor 11 ţărani răsculaţi, prinşi în lunile noiembrie şi decembrie 1784 şi care s-au aflat în închisorile de Aiud şi Alba Iulia. Suma era echivalentă cu preţul unei vaci sau a douăzeci de vedre de vin.

Toate sursele documentare indică locul de execuţia a lui Horea şi Cloşca pe „Dealul Furcilor“ din Alba Iulia, o terasă înaltă, situată în partea de sud a oraşului şi Cetăţii. Monumentul ridicat în 1959 în cinstea conducătorilor Răscoalei fost plasat în partea de nord a terasei şi nu pe locul cel adevărat, întrucât nu era cunoscut atunci. Şi tot acolo a rămas. Răscoala iobagilor români din 1784-1785 a avut un mare ecou în Europa şi America. Pentru prima dată, s-a aflat de existenţa în Transilvania a unei naţiuni majoritate de origine neolatină, românii, a căror soartă era dintre cele mai nenorocite din Europa. În 28 februarie 2014, se comemorează 229 de ani de la episodul sângeros al execuţiei capilor Răscoalei şi a altor sute de iobagi care s-au răzvrătit împotriva nedreptăţilor. 

 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro

""