Clare Hollingworth, jurnalista care a transmis ştirea declanşării celui de Al Doilea Război Mondial, a murit la vârsta de 105 ani jpeg

Clare Hollingworth, jurnalista care a transmis ştirea declanşării celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit la vârsta de 105 ani

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 11 ianuarie 2017

Clare Hollingworth, jurnalista britanică ce a anunţat în premieră invazia tancurilor naziste în Polonia, în 1939, a murit la vârsta de 105 ani, în Hong Kong. Ea nu a fost numai un model pentru orice jurnalist, ci pentru întreaga umanitate, Clare salvând multe vieţi din mâinile naziştilor.

Clare Hollingworth a fost martora izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. Proaspăt angajată la Daily Telegraph, ea a fost trezită de sunetul asurzitor al bombelor în septembrie 1939. Iniţial, ea i-a telefonat colegului ei mai vechi în branşă care se afla la Varşovia, însă el a fost asigurat de către secretarul ministerului Afacerilor Externe că războiul nu a început. Ea a telefonat apoi la ambasadă, de unde i-a fost infirmată bănuială din nou. „Aşa că am închis telefonul pentru a putea auzi invazia germanilor”, avea să mărturisească mai târziu Clare.

tele jpg webp

Ea a stat mult timp pe front, de unde a privit cum întreaga Polonie se prăbuşeşte. Apoi, s-a mutat la Bucureşti. În timpul războiului ea a transmis ştiri din Turcia, Grecia, Algeria, Palestina, Irak. Din 1963 a lucrat pentru The Guardian. În acest timp, ea a descoperit cum Kim Philby, un alt jurnalist care era dat dispărut, fugise de fapt în Uniunea Sovietică.

Clare povestea, la bătrâneţe, că odată a fost întrebată unde i-ar plăcea să lucreze dacă i s-ar mai oferi şansa:„ Care este cel mai periculos loc? Căci acolo sigur pot găsi o poveste bună.”