Autor 2024 vizualizări


Premiile Nobel recompensează din 1901 bărbaţi, femei şi organizaţii care au acţionat pentru a susţine progresul omenirii, potrivit dorinţei creatorului acestor distincţii, inventatorul suedez Alfred Nobel.

Cu ocazia sezonului premiilor Nobel din 2020, care debutează luni odată cu anunţarea laureatului sau a laureaţilor premiului pentru medicină, AFP a publicat un articol ce conţine cinci detalii mai puţin cunoscute despre istoria acestor trofee, relatează Agerpres

Premii postume

Din 1974, statutul Fundaţiei Nobel stipulează că aceste premii nu pot fi înmânate postum, cu excepţia cazului în care decesul s-a produs după anunţarea numelui laureatului. Înainte de 1974, doar două personalităţi decedate - doi suedezi - au fost premiate postum: diplomatul Dag Hammarskjold (premiul Nobel pentru pace, în 1961) şi poetul Erik Axel Karlfeldt (premiul Nobel pentru literatură, în 1931).

În 2011, a existat un moment de stupoare pe plan internaţional: după atribuirea premiului pentru medicină, comunitatea internaţională a aflat vestea despre decesul - cu trei zile înainte - al unuia dintre laureaţi, canadianul Ralph Steinman. Fundaţia Nobel a decis totuşi să îi valideze numele în prestigiosul său palmares.

Franţa, în fruntea ţărilor cu cei mai mulţi laureaţi ai premiului pentru literatură

În clasamentul pe ţări ce vizează numărul de câştigători ai premiului pentru literatură, Franţa se plasează în frunte, cu 15 laureaţi, inclusiv primul câştigător al acestui trofeu prestigios, anunţat în 1901, poetul Sully Prudhomme, căzut de atunci în uitare. Pe locurile următoare se află Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Suedia. În schimb, limba lui Moličre este devansată de cea a lui Shakespeare, întrucât 29 de scriitori anglofoni au reuşit să câştige această distincţie. 

Candidaţi improbabili la premiul pentru pace 

În existenţa sa de aproape 120 de ani, premiul Nobel pentru pace a avut parte de o serie întreagă de candidaturi improbabile, ciudate sau chiar aberante - de la Adolf Hitler la Michael Jackson, Stalin şi Mussolini. Hitler a fost propus la premiul pentru pace de un deputat suedez în ianuarie 1939, cu câteva luni înainte de izbucnirea celui mai sângeros război din istoria omenirii. Propunerea, sarcastică şi vizând decredibilizarea nominalizării britanicului Neville Chamberlain după Acordul de la Munchen, a fost în cele din urmă retrasă, dar a rămas în analele premiului. 

Preşedintele sârb Slobodan Miloşevici, judecat mai târziu pentru genocid, a fost şi el propus, dar şi Jules Rimet, "părintele" Cupei Mondiale la fotbal. Zeci de mii de persoane pot să propună o candidatură, dar nu toate propunerile sunt luate în calcul. 

Femeile reprezintă doar 5% dintre laureaţi 

Deşi numărul lor nu încetează să crească de la prima ediţie, trecând de la patru laureate între 1901 şi 1920 la 25% în ultimele două decenii, femeile laureate (în număr de 54) nu reprezentau la finalul sezonului 2019 decât puţin peste 5% din totalul celor 923 de laureaţi de ambele sexe. Premiul pentru economie are cel mai mic număr de femei în palmaresul său (2,4%), devansând premiile ştiinţifice (3,2%). 

Literatura rămâne în mare parte o afacere pentru bărbaţi (doar 13% dintre laureaţi sunt femei), palmaresul premiului pentru pace fiind doar cu foarte puţin mai bun din acest punct de vedere (15,9%). 

Cu toate acestea, prima persoană care a câştigat premiul Nobel de două ori a fost franţuzoaica de origine poloneză Marie Curie: în 1903, pentru fizică, şi în 1911, pentru chimie. 

Şi matematica? 

De ce nu există un premiu Nobel pentru matematică? Cercetătorii au contracarat această idee în anii 1980 apelând la o legendă tenace: Alfred Nobel s-ar fi răzbunat astfel pe amantul uneia dintre metresele sale, matematicianul Gosta Mittag-Leffler. Însă nimic nu sprijină această ipoteză. Explicaţia cea mai plauzibilă este aceasta: în 1895, când Alfred Nobel şi-a făcut testamentul, un premiu pentru matematică exista deja în Suedia şi industriaşul nu vedea sensul instituirii unui al doilea trofeu în acelaşi domeniu. De altfel, la începutul secolului al XX-lea, ştiinţele aplicate erau preferate de elite şi de opinia publică în faţa disciplinelor clasice.