Cetatea Râşnov, magnet pentru turişti jpeg

Cetatea Râşnov, magnet pentru turişti

📁 Patrimoniu
Autor: Simona Suciu
🗓️ 25 iulie 2014

Numărul de turişti care vizitează Cetatea Râşnov a crescut de la an la an. Dacă în 2012 a fost vizitată de 78.000 de turişti, acum numărul este şi mai mare. În 2013, până în 22 iulie a avut 91.537 de vizitatori, iar în 2014, până la aceeaşi dată a avut 106.733 de turişti.

Deşi vremea nu a fost de partea Braşovului în acest an, turiştii nu au ţinut cont de ploi şi de vânt şi au venit în număr mare la Râşnov. Investiţiile făcute de primărie şi promovarea cetăţii s-au dovedit a fi câştigătoare în materie de turism.

„Chiar dacă anul acesta nu a fost unul tocmai prietenos, din cauza vremii nefavorabile şi în unele zile au fost mai puţini turişti, în zilele frumoase numărul acestora a fost destul de mare, astfel că am avut o creştere de peste 15.000 de vizitatori. Cred că până la finele anului vom reuşit să atingem un record în ceea ce priveşte numărul de turişti care ne vizitează oraşul, lucru ce va justifica importanţa investiţiilor făcute şi a celor pe care le avem în curs de realizare şi care au un rol strategic în dezvoltarea turismului din oraş“, a explicat primarul Râşnovului, Adrian Veştea.

Cetatea Râşnov, bastionul care apăra Transilvania

Prima menţiune documentară despre cetatea Râşnov datează din anul 1335 când, cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei a fost pustiit întregul ţinut, în afară de cetate, care fiind puternic fortificată a rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi între zidurile ei. Cetatea Râşnov este unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificaţiei din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni a începutul sec. al XIII-lea.

Cetatea Râşnov controla prin poziţia sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râşnoavei. Dată fiind importanţa trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul Branului a fost supravegheat militar şi după alungarea cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredinţând fortificaţia de la Râşnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci. În anul 1427, împăratul Sigismund de Luxembrug a vizitat cetatea Râşnov, pe care a trecut-o în administrarea comunităţii locale, căreia i-a acordat rangul de târg.

Programul de vizitare al Cetăţii este în fiecare zi între orele 9.00 şi 19.00, până la finele lui octombrie, pe timp de iarnă programul de vizitare fiind între 9.00 şi 17.00. Tarifele de vizitarea au rămas aceleaşi:5 lei pentru copii, elevi şi studenţi, 10 lei pentru adulţi, iar pentru copiii în vârstă de până la 3 ani, accesul este gratuit.

Cremalieră adusă de Moş Crăciun la Cetate

Cremaliera (lift inclinat) va face legătura între centrul oraşului şi cetate. Investiţia de 10 milioane de lei, jumătate din aceşti bani fiind fonduri europene. Estimările arată că acest lif înclinat va creşte cu 20% numărul de turişti în cetate. Cremaliera va fi gata în decembrie, iar edilii vor ca Moş Crăciun că fie primul care o va folosi. Lungimea traseului liftului cu cremalieră este de 165 de metri, cu o diferenţă de nivel de 94 de metri. Unghiul de înclinare este de 34 de grade, iar liftul cu cremalieră va avea două staţii, una de plecare din spatele Casei de Cultură şi a doua la Cetate. Liftul cu cremalieră va face 12 curse pe oră, cu câte 30 de persoane în cabină, estimându-se că va transporta 700 de persoane pe zi.

Sursa:www.adevarul.ro