Autor 3698 vizualizări


Acum 2250 de ani în Egipt, un om cunoscut astãzi drept M1 se lupta cu o suferinţã îndelungatã şi progresivã. O durere acutã îl supãra în partea inferioarã a spatelui rãspândindu-se apoi şi la celelalte pãrţi ale corpului, transformând fiecare mişcare într-un chin. Când M1 moare în sfârsit în urma misterioasei afecţiuni undeva între 50 şi 60 de ani, femilia sa aranjeazã sã fie mumificat pentru a se bucura de lumea cealaltã.

Acum o echipã internaţionalã de cercetãtori a diagnosticat ceea ce pare a fi cel mai vechi caz de cancer la prostatã din Egiptul Antic şi al doilea din lumea întreagã, primul fiind cel al unui schelet aparţinând unui rege scit de pe teritoriul Rusiei (2700 a.Hr.). Ba mai mult, un nou studiu din International Journal of Paleopathology, sugereazã cã investigaţiile anterioare s-ar putea sã fi subestimat prevalenţa cancerului la populaţiile antice pentru cã scannerele CT (tomografia computerizatã) capabile de a detecta tumori de 1-2 mm nu au fost disponibile înainte de 2005. ”Cred cã cercetãtorilor le-au scãpat multe din aceastã cauzã”, susţine Carlos Prates, radiolog la Imagens Medicas Integradas din Lisabona.  

Dupã scanãri de rezoluţie mare ale mumiilor de la Muzeul Naţional de Arheologie din Lisabona, Prates şi colegii sãi au depistat multe tumori mici, rotunde şi dense în pelvisul, coloana, braţul şi osul gambei lui M1, zone cel mai afectate de cancerul de prostatã în metastazã. ”NU am gãsit dovezi care sã punã probleme diagnosticului”, spune Prates. În cazurile agresive ale bolii, celulele canceroase pot metastazia sau pot pãtrunde în circuitul sangvin. Andreas Nerlich, patolog la Bogenhausen, Munchen, este şi el de pãrere cã studiul a fost foarte bine realizat.

Cercetãtorii s-au strãduit de mult sã gãseascã dovezi ale cancerului la mumii şi schelete. Dar cazurile documentate sunt rare. Un studiu publicat în 1998 în Journal of Paleopathology estima doar 176 de cazuri din zecile de mii de schelete verificate. Numãrul foarte mic a indus ideea cã de fapt boala ar fi progresat în era industriala, când carcinogenii au început sã se rãspândeascã tot mai mult în hranã şi mediu şi când a crescut speranta de viaţã, ceea ce permitea tumorilor sã prolifereze.

Dar populaţiile din antichitate, afirmã Albert Zink, antropolog şi biolog la Institutul pentru studiul mumiilor din Bolzano, Italia, nu erau nici ele strãine de carcinogeni. Cenuşa din hornuri şi cãmine conţine substanţe care pot produce carcinom. Iar bitumul pe care îl întrebuinţau constructorii de nave pentru sigilarea corãbiilor este legat de cancer la plãmâni şi tumori în tractul digestiv şi respirator. ”Cred cã şi în trecut cancerul era destul de comun”, spune Zink, ”mult mai comun decât am considerat noi pânã acum”. Dar situaţia se schimbã odatã cu avansul noilor scannere, de pildã cel utilizat de Prates are o rezoluţie de .33 mm., permiţând radiologilor sã depisteze pânã şi cele mai infime leziuni

Pentru oamenii de ştiinţã care se ocupã de originile cancerului şi relaţiile dintre mediu, dietã şi gene, care influenţeazã prevalenţa bolii, o asemenea putere de detecţie ar putea oferi informaţii preţioase despre maladiile care au bântuit umanitatea de mii de ani, dacã nu chiar mai mult. ”Si desigur, existã mereu speranta cã ajungând la o mai bunã înţelegere a rãdãcinilor cancerului putem contribui într-un fel la gãsirea unui remediu”, concluzioneazã Zink.

Sursa:sciencemag. org